Intrebat fiind daca se gandeste sa demisioneze, avand in vedere ca schimbul de replici dintre George Copos si Dinu Gheorghe Vama e tot mai aprins, Lucescu jr. a spus ca nu se pune problema.
“Nu se pune problema ca eu sa plec de la Rapid. Stiu doar ca domnul Dinu Gheorghe si domnul Copos au vorbit mult pe tema stadionului, dar sper ca discutiile dintre cei doi au fost constructive. Binele Rapidului trebuie sa primeze. Eu am vorbit chiar si azi cu Copos si i-am transmis ca echipa are nevoie de dansul, ca trebuie sa fie alaturi de noi“, a spus Razvan.
Alb-visinii s-au antrenat miercuri seara, dupa ce dupa-amiaza au vizitat mall-ul din Timisoara.
Razvan Lucescu a profitat de ocazie ca sa il laude pe Dan Alexa. Lucescu spune ca Alexa va fi aplaudat din tribune si ca revenirea lui la Timisoara chiar si pentru scurt timp este un imbold pentru suporteri sa fie prezenti la meci.
“Dan e un om deosebit si va fi aplaudat, de asta sunt sigur. El e un exemplu pentru toti colegii lui, s-a sacrificat de atitea ori pentru echipa pe teren”, a declarat Lucescu jr.