Timisorenii s-au impus fara emotii in fata celor de la CSM Bucuresti, avand de partea lor si suportul spectatorilor brasoveni. Capatana a fost cel care a deschis scorul in meciul din sferturile Cupei Romaniei, reusind primul eseu al partidei in minutul 5. Moala a bifat apoi alte doua eseuri, iar Maris, unu, trei din cele patru reusite ale timisorenilor din prima parte a jocului fiind transformate de catre Conache. Bucurestenii au raspuns doar printr-o lovitura de pedeapsa transformata de Voicu, astfel ca scorul la pauza a fost de 26-3 pentru RCM.
In partea a doua a jocului, eseul lui Kafatolu si reusita de senzatie la care au conlucrat Capatana si Kinikinilau au completat punctajul timisorenilor. Bucurestenii au reusit si ei pe final doua eseuri, unul din ele fiind trasformat de catre Voicu, astfel ca scorul final a fost stabilit la 36-15.
RCM Timisoara isi va afla adversara din semifinale Cupei Romaniei, luni, 19 noiembrie, cand va avea loc tragerea la sorti la FRR. Deocamdata s-au mai calificat in penultima faza a competitiei: Steaua Bucuresti si Baia Mare, cea de-a patra echipa urmand sa fie decisa in urma meciului dintre Cluj si Barlad.