TIMISOARA. Infrangerea zdrobitoare in alegerile prezidentiale suferita de PSD este analizata transant de unul dintre consilierii judeteni ai social-democratilor in Timis, din garda tanara.
Mihai Ritivoiu a gasit mai multe explicatii pentru esecul pe care il pune pe seama faptului ca ai sai colegi n-au inteles schimbarea radicala a electoratului din ultimii ani. A trecut in revista deciziile gresite si a punctat erorile de la toate nivelurile.
„PSD e la pământ. Partidul meu se duce de râpă. Maşinăria infernală, mastodontontul armatelor de activişti, partidul dosarelor de cadre cu trei variante pentru fiecare post în administraţie a devenit un club de gospodine şi de amatori. Venea Pesedeul la putere, îi ştiai păcatele, nu puţine, dar măcar îţi făcea treabă. NATO, UE, regele reconciliat. Acum ne batem pentru locul 2. În locul lui Năstase, Geoană, Rus, Puşcaş îi avem pe Andruşcă – Marele Vulcanizator – Ministru al Economiei şi pe Caraşol – electrician cu diplomă de studii falsificată – director Transelectrica. Nava în derivă din vară e de fapt o balenă eşuată pe uscat.
Pacatul originar s-a consumat de Craciun în 2016, imediat dupa victorie. Un partid întreg i-a dat pe mână lui Liviu Dragnea cecul în alb al desemnarii premierului. Ne-am trezit cu Sevil Shhaideh. Zero carismă, zero anvergură politică, zero legături cu partidul. Şi cu bube-n cap. Ne repliem cu Sorin Grindeanu, propunere corectă şi conformă, doar pentru a-l gâtui peste o lună cu Ordonanţa 13 şi a-l da jos peste şase cu moţiune împotriva propriului Guvern. De atunci, timpul nu a mai avut răbdare cu noi.
Prestaţia din ultimii doi ani îmi evocă ultimul veac de declin al Imperiului Otoman. O structură anacronică, depăşită, umilită de rivali la fiecare ocazie, într-o disoluţie galopantă. Nicio sclipire, nicio viziune salvatoare. Oameni slab pregătiţi, fără reprezentativitate, promovaţi la cel mai înalt nivel. Capcana în care am căzut a fost dictatura de partid cu parfum de consultare populară. În loc să iei deciziile într-un Birou Naţional puternic şi reprezentativ, s-a preferat conducerea prin CEX, adică cu participarea tuturor preşedinţilor de filială. Din care preşedinţi jumătate erau menţinuţi cu statut interimar, adică pasibili de schimbare în orice moment. La cel mai mic scâncet, pac! – demiterea. Rezultatul? Unanimităţi pe bandă, fără dezbateri reale, cu consecinţe dezastruoase. Toată splendoarea epocii fanariote pe moşia naţională teleormanizată.
În consecinţă, mutări ce frizează absurdul la orice pas: o pui pe Ana Birchall la Justiţie, că e omul americanilor. Apoi o schimbi înaintea alegerilor, ţi-l ridici în cap pe Marele Licurici şi dai apă la moară opoziţiei. Pentru că nu era de ajuns, o mai şi dai afară din partid înainte de turul doi, oferindu-i platformă să atace, sa denunţe, să se justifice. Logică de grădiniţă, validată în CEX.
Am stat şapte ani la guvernare. Ajunge. Alternaţa-i sfântă, mai ales în fragede democraţii. O soluţie ar fi să intrăm în post, să ne purificăm, să ne curăţăm de oportunişti. Să începem o nouă construcţie. Avem şi oameni cu carte. Oameni cu şcoala făcută la zi, care vorbesc limbi străine. Dăm drumul la Departamente, facem Guvern din Umbră, directori din umbră la nivel local. Ne alegem candidaţii din timp, cu unu-doi ani înainte. La Timişoara, candidatul PSD la Primărie se nominalizează cu o lună înainte de alegeri. Ce să şi poţi face în aşa o perioadă scurtă? De 30 de ani, marea noastră competiţie internă este cum să scapi de nominalizarea la candidatura de primar al Timişoarei. Fugim toţi ca din gaură de şarpe, cine se împiedică e prins, împachetat şi trimis să candideze.
Sau putem continua ca şi până acum. Să ne minţim singuri. Să facem greşeli, cum a fost rămânerea la guvernare după alegerile europarlamentare din mai. Caz în care cele două valuri de alegeri de la anul vor mătura ce-a mai rămas. Electoratul s-a schimbat, nu mai funcţioneaza strategiile door-to-door, cu responsabili pe strazi. Oamenii au astăzi nenumărate surse de informare, una mai manipulată ca alta. Activistul pesedist din fiecare scară de bloc, de pe fiecare stradă de la sat, este un concept depăşit. E nevoie de lideri noi, tineri, carismatici. Avem nevoie de un Tony Blair, pentru a resuscita social-democraţia română. Problema mea este că nu îl văd. Îl caut în fiecare bărbat politic cu anvergură naţională şi nu îl găsesc.
Partidul Social-Democrat japonez a reprezentat cea mai mare forţă politică niponă de după razboi. A dat în 1947 primul premier al Japoniei postbelice. Forţat să plece de la guvernare în 1948, ca urmare a unui scandal de corupţie, revine la putere in 1996, după aproape 50 de ani, pentru a o pierde doi ani mai târziu. 59 de ani de opoziţie. Ne reformăm sau ne vedem în anul 2078!„, a scris Mihai Ritivoiu pe blogul sau personal.