Opinia Timisoarei

Recidivist capturat dupa ce a dat lovitura intr-o casa de langa Timisoara. A fost prins de un jandarm aflat in timpul liber

TIMISOARA. Un barbat care numai ce iesise din inchisoare va ajunge, din nou, in spatele gratiilor, dupa ce a dat atacul la o casa de langa Timisoara. Hotul a fost capturat de un jandarm la scurt timp dupa savarsirea faptei.

CITESTE SI: Tot creste rata de infectare cu COVID la Timisoara. Avem 3 morti, cele mai multe cazuri noi de coronavirus din tara, in ultimele ore, si 7 focare active 

Totul s-a intamplat vineri seara, la Giarmata. Individul in varsta de 28 de ani s-a plimbat toata ziua prin comuna sub pretextul ca si-ar cauta de lucru cu ziua, si a intrat astfel in mai multe gospodarii. Si-a ales tinta si seara a actionat.

A intrat neobservat in casa unui barbat, i-a luat acestuia portofelul din haina asezata pe cuier si a iesit rapid. A fost insa zarit de proprietar, care a iesit din locuinta sa il ia la intrebari, dar hotul deja disparuse. Pagubitul i-a cerut ajutor vecinului sau, un angajat al Inspectoratului de Jandarmi Judetean Timis, caruia i-a descris suspectul si i-a dat si detalii legate de modul in care acesta era imbracat.

Desi in timpul sau liber acasa, jandarmul a plecat imediat in cautarea hotului, mai intai pe strazile din apropiere, insa nu l-a gasit. A decis sa arunce o privire si intr-o zona dezafectata din apropierea Giarmatei, unde a dat peste infractorul care isi ‘admira’ prada – 750 de lei. Individul nu mai avea insa si portofelul asupra sa, deoarece tocmai il aruncase.

Jandarmul l-a imobilizat si l-a predat pe faptas politistilor, care vor continua cercetarile.

Barbatul capturat este recidivist si iesise din inchisoare luna trecuta.

 

Exit mobile version