Opinia Timisoarei

Reconditionarea sau cumpararea de tramvaie noi, care e varianta ideala pentru Timisoara? 60 de tramvaie functionale sunt in parcul RATT


TIMISOARA. In anul 1869 la Timisoara era introdus, pentru prima data, in Europa, tramvaiul tras de cai. Este o fila de istorie cu care ne place sa ne mandrim. Din pacate, tramvaiul care circula prin Timisoara in anul de gratie 2012 nu ne face cinste deloc.

Sunt mizerabile, iarna ingheti de frig in ele, iar vara mori de cald, cand le treci pragul te patrunde un miros ingrozitor de cele mai multe ori, iar cand vrei sa te asezi pe scaun, mai degraba te razgandesti. Se zgaltaie din toate incheieturile si scoate un zgomot care in cele mai multe cazuri este asurzitor. Aceasta este o scurta descriere a tramvaiului cu care nu ne mai putem mandri in zilele noastre.

Consiliul Local Timisoara a initiat, recent, un proiect de hotarare prin care se doreste cumpararea de tramvaie noi, insa primarul Nicolae Robu, care s-a documentat la un targ de tramvaie ce a avut loc la Berlin, a decis ca cea mai buna solutie, pentru Timisoara, este sa nu cumpere deocamdata tramvaie noi, deoarece sunt prea scumpe, si sa reconditioneze o parte din tramvaiele vechi.

Preturile sunt intre 1,5  si 3 milioane de euro. Dupa parerea mea, Timisoara trebuie sa se multumeasca cu tramvaie care sa coste 1,5 milioane sau maxim 1,7 milioane de euro, in niciun caz peste 2 milioane de euro pe bucata. Am vazut ce conditii ofera aceste tramvaie, iar conditia mea este ferma, sa nu depasim aceasta suma. Am discutat cu un furnizor de servicii de reabilitare. Cea mai inteleapta solutie este sa cumparam un numar de tramvaie noi si sa reabilitam un numar de tramvaie vechi. Pentru Timisoara este cel mai intelept sa procedam astfel. Vom achizitiona, nu am stabilit cat, probabil vreo zece tramvaie, in anul 2013, vom lucra la proiectul de buget si vom prevedea o suma pentru asa ceva si vom vedea cate vom introduce in reabilitare”, a declarat Robu.

Dar ce inseamna aceasta reconditionare a tramvaielor vechi? Este doar o haina noua sau o modernizare in adevaratul sens al cuvantului? In afara de aspectul exterior se mai schimba si componente importante ale tramvaiului?

Reabilitarea inseamna a transforma un tramvai actual intr-unul care arata ca cele fabricate acum, cu climatizare, cu tot confortul absolut, cu consum mic, pentru ca nu ramane din tramvaiul vechi decat partea de metal greu, bughiul cu ceva pe langa el. Pretul este mult mai mic, se discuta in sute de mii de euro pe bucata si nu in milioane de euro pe bucata”, explica primarul Timisoarei.

Pe de alta parte, pentru a reconditiona un tramvai, Primaria Timisoara ar trebui sa organizeze licitatii si sa incheie contracte cu firme de specialitate, deoarece RATT nu dispune de specialisti, de mecanici, care sa reconditioneze tramvaiele vechi care acum circula prin oras. Mai mult decat atat, pana la reconditionarea primului tramvai, procesul este unul anevoios.

In primul rand vor fi contractati furnizori de materiale, apoi vor fi organizate licitatii pe anumite componente si va trebui sa identificam firme care se ocupa cu asa ceva. Noi nu avem specialisti care sa se ocupe cu reconditionarea tramvaielor. Avem angajati care sa se ocupe de intretinerea lor. Este greu de estimat cat costa reconditionarea unui tramvai, deoarece acesta se face pe componente si depinde si de preturile oferite la licitatii”, a declarat Cosmin Bradu, purtatorul de cuvant al RATT.

Cel mai probabil ca bancile in tramvaiele reconditionate vor fi antifurt sau antivandalism, din acelasi material de plastic ca cele din autobuze. in acest fel, reprezentantii RATT doresc sa se asigure ca tapiteria bancilor nu va mai fi taiata de rauvoitori.

Si aspectul exterior al tramvaielor din Timisoara lasa de dorit. Daca unele sunt vopsite alb-violet, ca autobuzele sau troleibuzele, altele sunt pline cu reclame sau cu grafitti. Reprezentantii RATT spun ca odata cu reconditionarea tramvaielor este posibil sa nu mai permita afisarea de reclame pe niciun mijloc de transport in comun din municipiu.

Cel mai probabil ca tramvaiele care vor fi reconditionate vor fi vopsite la fel. Urmeaza sa stabilim daca vom mai permite afisarea de reclame ale unor societati comerciale, desi acest lucru era o sursa de venit pentru noi. Pe autobuzele si troleibuzele cele noi, nu am permis afisarea niciunei reclame”, a mai spus Bradu.

Pe strazile din Timisoara circula circa 60 de tramvaie care, potrivit reprezentantilor RATT corespund din punct de vedere tehnic, astfel ca pot fi scoase pe traseu, insa nu corespund deloc din punct de vedere al confortului. Ramane de vazut cat timp vor mai circula timisorenii cu tramvaiele care se zgaltaie, miros urat si sunt mazgalite atat pe interior, cat si pe exterior.

Exit mobile version