TIMIS. Pentru al cincilea an consecutiv, unul dintre liceele din Timis inregistreaza un record negativ. Niciun elev al Liceului Tehnologic Agricol din Ortisoara nu a reusit sa ia nota de trecere la Bacalureat.
Chiar daca si in anii trecuti rezultatele elevilor din Ortisoara la examenele nationale au fost la fel de slabe, reprezentantii Inspectoratului Scolar nu au luat masuri de sanctionare a liceului.
Insa, nici pentru anul scolar care s-a incheiat si nici pentru cel care urmeaza, reprezentantii scolii nu au mai cerut in planul de scolarizare locuri pentru clasele a noua de liceu.
„Desfiintarea liceului din Ortisoara nu intra in discutie. Acolo este deja o situatie dificila, liceul merge singur spre lichidare. Nici anul trecut si nici pentru anul viitor nu s-au mai cerut locuri pentru clasa a noua. Din toamna liceul nu va mai avea nici clasa a noua, nici clasa a zecea. Practic se autodesfiinteaza. Mai sunt doar doi ani de studii acolo, clasele care intra a 11-a si a 12-a. Am luat in considerare, intr-o perioada, desfiintarea, dar am revenit asupra deciziei, pentru ca nu ar fi fost corect fata de elevii care studiaza acolo, indiferent cat de buni sau slabi sunt ei la invatatura”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Aura Danielescu, inspector scolar general.
La Liceul Tehnologic Agricol din Ortisoara niciun elev nu a mai reusit sa promoveze examenul de Bacalaureat incepand din 2011. Iar anul acesta, unitatea de invatamant este singura din judet cu promovabilitate zero.