TIMISOARA. Biroul informare-recrutare din cadrul Centrului militar zonal Timis se afla in plina campanie de recrutare a tinerilor dornici de a urma cursurile unei institutii militare de invatamant superior. Acesta se adreseaza elevilor claselor a XII-a si absolventilor invatamantului liceal cu diploma de bacalaureat cu varsta de pana la 26 de ani.
Acestia pot urma studii universitare de licenta in una din institutiile militare de invatamant superior:
– Academia Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu” Sibiu – durata studii 3 ani;
– Academia Fortelor Aeriene „Henri Coanda” Brasov – durata studii 3 ani;
– Academia Navala „Mircea cel Batran” Constanta – durata studii 4 ani;
– Academia Tehnica Militara Bucuresti – durata studii 4 ani;
– Institutul Medico-Militar Bucuresti, cu o sectie la Targu Mures – durata studii 6 ani.
Deasemenea, elevii claselor a XII-a si absolventii invatamantului liceal cu diploma de bacalaureat cu varsta de pana la 28 de ani, mai pot frecventa invatamantul postliceal pentru formarea maistrilor militari la:
– scoala Militara de Maistri Militari si Subofiteri a Fortelor Terestre „Basarab I” Pitesti;
– scoala Militara de Maistri Militari si Subofiteri a Fortelor Aeriene „Traian Vuia” Buzau;
– scoala Militara de Maistri Militari si Subofiteri a Fortelor Navale „Amiral Ion Murgescu” Constanta.
Durata studiilor este de 2 ani.
Pe toata durata pregatirii in institutiile prezentate, se asigura gratuit: scolarizare, cazare, echipament, hrana si asistenta medicala, acces la baze sportive, biblioteci, laboratoare, si multe alte facilitati.
Cariera militara ofera avantaje evidente cum ar fi:
– educatie gratuita;
– calificare profesionala;
– salariu lunar care asigura un trai decent;
– echipament gratuit, compensatie pentru chirie si pentru hrana;
– facilitati de recuperare, sportive si recreative;
– posibilitati de afirmare;
– asistenta postcariera.
Candidatii, trebuie sa indeplineasca o serie de criterii de recrutare, generale si specifice. Pentru o informare detaliata privind aceste criterii dar si privind documentele necesare intocmirii dosarului de candidat, tinerii interesati sunt asteptati la sediul Biroului Informare Recrutare Timis din Timisoara, Piata Libertatii nr. 7 unde consilierii in domeniul profesiei militare ii vor sprijini, orienta si indruma pentru ca alegerea lor sa fie in cunostinta de cauza. Deasemenea, putem fi contactati de luni pana vineri la tel. 0256293757.
La inscriere, candidatul are nevoie de actul de identitate iar formularele tipizate necesare sunt oferite gratuit de personalul biroului. Costurile intocmirii dosarului sunt minime si se rezuma doar la legalizarea unor documente.