TIMISOARA. Numarul cazurilor de noi imbolnaviri cu coronavirus anuntat zilnic creste in mare viteza, dupa ce doar in ultimele doua zile autoritatile au depistat 2.200 de nou infectati.
CITESTE SI: Momentul in care ne-am putea intoarce la starea de urgenta. Anuntul ministrului Sanatatii
Focarele se extind fara a putea fi controlate, iar solutiile pentru a limita raspandirea virusului sunt restrictiile de circulatie si de adunare a persoanelor. Doua astfel de restrictii au fost date in doua localitati din Prahova, respectiv Giurgiu, unde s-a luat masura de carantinare a unor localitati, dupa ce mai multi oameni au fost confirmati pozitiv. Locuitorii din zonele in care este impusa carantina trebuie sa poarte masti in aer liber si sa aiba un motiv intemeiat pentru a parasi localitatea. Iar situatia s-ar putea repeta in mai multe localitati mici din tara, in functie de evolutia focarelor.
„Inchiderea localitatilor este o solutie pentru localitati mai mici. In cele mai mari trebuie identificate focarele si izolate pentru ca altfel se extind. Daca acum distributia focarelor este uniforma, daca nu se iau masuri rapide, aceste focare se vor propaga si in zone in care este cat de cat liniste si vom avea o problema majora”, a spus pentru ZF medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infectioase Victor Babes din Timisoara, cea mai performanta unitate sanitara din Romania in lupta anticovid, unde au fost vindecati aproape 600 de oameni.
Doctorul a precizat ca relaxarea din ultima perioada si nerespectarea regulilor de igiena si protectie au adus numarul de infectari la peste 1.000 de cazuri zilnice.
„Cred ca toate aceste elemente au dus la numarul mare de cazuri si situatia dificila este ca acest numar mare creste exponential. Daca nu se iau niste masuri foarte rapide si poate nepopulare, foarte stricte, vom asista in continuare la cresterea numarului de cazuri. Va trebui sa izolam toate focarele, sa nu mai permitem sa existe activitati care din pacate sunt focar de infectie si in continuare sa explicam oamenilor importanta de a fi responsabili, a respecta regulile”, a spus medicul Virgil Musta.
In total, doar joi au fost 1.112 pacienti nou confirmati cu virusul, cel mai mare nivel de la debutul pandemiei in Romania, dupa ce in ziua anterioara Romania a sarit de pragul de 1.000 de infectari in 24 de ore.
„Numarul mare de cazuri este din cauza pe de-o parte a relaxarii, din faptul ca oamenii nu mai respecta cere trei reguli de aur pentru prevenirea imbolnavirilor, si anume distantarea sociala, purtarea mastii si igiena personala. Motivele sunt din cauza relaxarii, dar si din cauza acestor trenduri care au bulversat societatea. Lumea a inceput sa nu mai creada in existenta virusului, in severitatea bolii”, a mai precizat medicul.
Situatia este critica si in sectiile de terapie intensiva, unde sunt aproape 300 de bolnavi.
Mai multe, pe ZF.ro