TIMISOARA. Declaratiile ministrului Transporturilor legate de ‘dezastrul’ gasit la Tarom dupa indepartarea directorului Werner Wolff sunt desfiintate bucata cu bucata de managerul timisorean.
„Imaginea TAROM se ridică mai presus de polemicile legate de mandatul unui director al acestei companii
Pentru a proteja imaginea unei companii care are nevoie de încredere și susținere în această perioadă, nu vreau să prelungesc o polemică cu privire la eficiența mandatului meu la conducerea TAROM.
Cu toate acestea, fac un apel public la respectarea adevărului și reputației unui brand național important. Compania TAROM și-a crescut în 2018 cifra de afaceri, numărul de pasageri, veniturile și vânzările, după un efort sincer al echipei noastre. Să nu ne batem joc de aceste rezultate, pentru că tocmai respectându-le se poate capitaliza pe această creștere.
Orice manager care a lucrat măcar o zi din viață în mediul privat înțelege că am preluat conducerea TAROM într-un moment dificil.
Am fost numit director general TAROM în 20 noiembrie 2017. Cu puțin timp înainte de ajungerea mea la conducerea companiei, proiectul de rectificare a bugetului TAROM avea să preconizeze pierderi la finalul anului de 206 milioane de lei. Rezultatele finale au adus un minus companiei de 172 de milioane de lei. Mă consider un manager responsabil, dar nu îmi pot asuma rezultatele unei structuri precedente de management. Nici astăzi nu vreau să încep o discuție despre „greaua moștenire” la fel cum am refuzat să fac acest lucru şi pe timpul mandatului meu, considerând că este mai important să vorbim despre soluții şi mai puțin despre performanța analizată a predecesorilor mei.
TAROM a transportat în 2018 cca. 2,9 milioane de pasageri. Cei mai mulți pasageri din ultimul deceniu. Creșterea se datorează unui cumul de factori, dar rețineți vă rog că această companie a noastră, a tuturor românilor, a obținut cea mai mare creștere a cotei de piață din transportul aerian din România. Piața a crescut cu 7%, în timp ce TAROM cu peste 21%. Aceste cifre fac parte dintr-o analiză profesionistă şi obiectivă făcută de PricewaterhouseCoopers. Aceeași analiză relevă soluția de închidere a rutelor neperformante. Această soluție a fost deja implementată în mandatul meu pentru rute precum Sibiu -Stuttgart, Timișoara-Stuttgart, Timișoara-Chișinău sau Sibiu-Munich.
Deși am considerat, la proiecția bugetară din 2018, că TAROM va ajunge pe plus, am reușit numai o diminuare a pierderii anterioare cu aproximativ 40 de milioane de lei, alături de un EBITDA pozitiv de 10,8 milioane de lei.
Structura cheltuielilor TAROM în mandatul meu este clară. Nu Wolff a mâncat banii TAROM, ci cheltuielile pentru reparații motoare, componente rotabile și controalele la aeronavele TAROM. În 2018 a venit rândul unor reparații și controale capitale, care ne-au costat 201 milioane de lei. Cu 44,3 milioane mai mult decât în 2017. Combustibilul, numai din diferența de preț, ne-a costat cu 89 de milioane de lei mai mult decât anul precedent. Aceste cheltuieli sunt indispensabile operării. Le-am fi putut evita, cu menținerea la sol a unei jumătăți din flota noastră. O altă cheltuială inevitabilă reprezintă ratele pentru aeronavele achiziționate în 2017. Aici vorbim despre 9 milioane de dolari (750.000 de dolari/lună) pentru cele două Boeinguri 737 800 NG.
Cheltuielile cu personalul TAROM nu au crescut pe timpul mandatului meu. De asemenea nu au existat bonusuri de performanță în TAROM. Remunerația directorului general a fost la jumătate față de cea a managementului privat din perioada 2012-2016, în timp ce remunerația netă a directorului general adjunct a fost mult mai mică decât cea din 2016, pentru aceleași atribuții.
Începutul anului 2019 în TAROM arată o creștere de 25% a cifrei de afaceri pe ianuarie. Și un plus de pasageri transportați de 17% față de aceeași perioadă a lui 2018. Asta chiar în condițiile în care trei aeronave sunt oprite de la zbor pentru lucrări de reparații timp de mai multe luni de zile. Aici găsim cu siguranță o explicație reală pentru factorul de încărcare redus.
Deşi nu mai sunt Director General al TAROM, îmi permit să declar că prioritățile companiei trebuie să rămână orientate spre revitalizare, performanță și creștere. Cu un management performant sunt sigur că TAROM va reuși să obțină rezultate mult mai bune decât am reușit eu, împreună cu echipa mea în 2018. Succes!„, a transmis Werner Wolff.
Va reamintim, ministrul Transporturilor, Razvan Cuc, a declarat, sambata, ca 40% dintre pierderile de la compania TAROM din anul 2017 au fost inregistrate in mandatul fostului director, timisoreanul Werner Wolff, care in doar doua luni din anul 2019, „a reusit performanta” de a avea pierderi de 47 de milioane de lei.
Ministrul Cuc a mai reprosat faptul ca au fost deschise multe curse fara sa fi fost facut un studiu de rentabilitate, dar si ca au fost facute multe angajari, insa nu de piloti sau personal navigant.
In plus, ministrul spunea ca au fost deschise mai multe curse pentru care nu s-ar fi facut studii de rentabilitate, curse pe care a cerut deja ca noul director al TAROM sa le suspende.
Fostul director general, Werner Wolff, fost director in cadrul retelei de dealeri BMW Automobile Bavaria, a fost numit, in noiembrie 2017, director general al companiei de stat TAROM, al cincilea sef al companiei din anul respectiv.
In cursul unei sedinte ce a avut loc miercuri seara, s-a stabilit ca TAROM sa aiba un nou Consiliu de Administratie, iar la carma companiei sa nu mai stea timisoreanul Wener Wolff.
In locul sau, ministrul Transporturilor Ravan Cuc l-a propus pe Florin Susanu, cel care pana acum a ocupat functia de director de zbor in cadrul TAROM.
Miscarile de la TAROM vin in contextul in care premierul Viorica Dancila a trimis Corpul de control la compania aeriana, iar in Camera Deputatilor s-a votat formarea unei comisii de ancheta care sa verifice activitatea Tarom.