Opinia Timisoarei

Restaurantul Lloyd din centrul Timisoarei, spart de hoti in ziua de Florii! Ce au furat?

TIMISOARA. Lovitura fulgeratoare la restaurantul Lloyd aflat chiar in Piata Operei, zona zero a Timisoarei. Hotii au dat spargerea duminica seara, dupa ce localul si-a inchis portile.

3 barbati au patruns seara, in jurul orei 20.00,  prin spatele restaurantului, care da intr-o curte interioara, si au mers direct in depozit, de unde au insfacat cateva cutii cu vinuri.

Chiar cand se pregateau sa o ia la sanatoasa cu marfa in brate, hotii au dat nas in nas cu fiul patronului. Acesta a incercat sa le blocheze iesirea si a chemat Politia. Doi au reusit sa scape cu fuga, insa al treilea a fost imobilizat. In cateva clipe spargatorul a fost incatusat, luat pe sus si dus la Sectia 1 pentru audieri. In scurta vreme, politistii au pus mana si pe complicii fugari, pe care, de asemenea, i-au adus la interogatoriu.

Cel mai probabil, hotii, cu varste intre 25 si 39 de ani, au petrecut de Florii si, la un moment dat, bautura s-a terminat, iar acestia aveau chef sa continue distractia. S-au gandit ca in duminica de Florii, pe seara, nimeni nu-i va deranja si se vor putea servi in voie din depozitul de bauturi al restaurantului. Dar s-au inselat.

Cei trei hoti sunt mai vechi clienti ai politistilor. Toti sunt recidivisti si au caziere bogate.

________

UPDATE: Hotii au reusit sa fure peste 40 de sticle de vin de calitate superioara. Cei doi care fugisera cu masina au apucat sa ascunda marfa, pe un teren de pe malul Begai. Oamenii legii i-au depistat insa la timp si tinerii nu s-au bucurat prea mult de sticlele cu vin.

„Cei doi au fost retinuti pentru 24 de ore, fiind introdusi in arestul IPJ Timis. Procurorul decide daca vor fi cercetati in stare de libertate sau vor ajunge in arest. Au reusit sa fure peste 40 de sticle de vin de calitate superioara, in valoare de 2.000 de lei. Prejudiciul a fost recuperat in totalitate de politisti”, ne-a declarat purtatorul de cuvant al IPJ Timis, Mirela Draghicioiu.

Cei trei nu sunt la prima abatere. Doi dintre ei chiar au facut inchisoare pentru furturi, iar al treilea a fost inchis pentru talharie. Acum risca sa stea din nou ani buni dupa gratii. Un hot este bucurestean stabilit in Timisoara, iar ceilalti doi sunt timisoreni.

Exit mobile version