Autoritatile au impus noi restrictii de viteza pe autostrada Arad-Timisoara, care ar urma sa fie inaugurata la sfarsitul lunii, din cauza unor lucrari de reparatii la asfalt. Acestea au loc in trei puncte pe tronsonul autostrazii.
Potrivit Biroului de Politie Autostrazi Vest, viteza pe autostrada Arad-Timisoara a fost restrictionata la 60 de kilometri pe ora in trei puncte in care au loc lucrari la asfalt.
Pe calea de circulatie de la Arad la Timisoara au loc lucrari de reparatii la partea carosabila la kilometrul 535 plus 700, pe o lungime de 500 de metri, circulatia fiind deviata pe banda de urgenta. La kilometrul 532 plus 800, tot pe o lungime de 500 de metri, circulatia se desfasoara doar pe banda numarul doi, din cauza reparatiilor.
Pe calea de mers Timisoara-Arad, la kilometrul 535 plus 236, circulatia se defasoara doar pe banda intai.
„In toate cele trei situatii, viteza de deplasare a fost redusa de la 100 la 60 de kilometri pe ora pe perioada lucrarilor, care se vor desfasura cateva zile„, a declarat subcomisarul Teodor Tudur, seful Biroului de Politie Autostrazi Vest, aflat in localitatea aradeana Vinga.
Conform sursei citate, in punctele unde au loc lucrari asfaltul era ondulat de la traficul greu sau au aparut probleme la rosturile de la poduri.
In urmatoarele zile, vor fi impuse restrictii similare si in alte puncte de pe lungimea autostrazii, in functie de locurile in care se muta echipele de muncitori.
In urma cu doua saptamani, pe autostrada Arad-Timisoara au mai fost impuse limite de viteza din cauza lucrarilor de reparatii la partea carosabila, restrictia fiind atunci de 80 de kilometri pe ora.
Reprezentantii Regionalei Timisoara a Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale afirmau atunci ca asfaltul s-a surpat la imbinarile unor podete din cauza infiltratiilor de apa, pentru ca autostrada nu a fost finalizata si nu exista inca pe toata lungimea drumului santuri de scurgere laterale.
Antrepenoriilor li s-a cerut ca problemele sa fie rezolvate cel tarziu pana la finalul lunii septembrie.
Autostrada dintre Arad si Timisoara a fost deschisa traficului in decembrie 2011, dar termenul de finalizare a lucrarilor a fost prelungit de mai multe ori, noul termen fiind 30 septembrie 2012. De la deschiderea circulatiei si pana la receptionarea lucrarilor, pe aceasta autostrada viteza maxima permisa este de 100 de kilometri pe ora, fata de 130 cat prevede legea.