TIMISOARA. Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta Timis a luat o serie de hotarari suplimentare pentru 16 localitati din judet unde intra in vigoare, pentru 14 zile, o serie de masuri, avand in vedere cresterea numarului de cazuri de infectii cu virusul SARS CoV-2.
Este vorba despre: Buzias, Faget, Sannicolau Mare, Belint, Dudestii Noi, Dudestii Vechi, Dumbravita, Gavojdia, Ghiroda, Ghizela, Giroc, Mosnita Noua, Sag, Saravale, Teremia Mare, Valcani. In aceste localitati a fost depasit pragul de 1,5/1000 de locuitori a cazurilor de COVID – 19.
Astfel, in aceste localitati s-a instituit obligativitatea purtarii mastii de protectie sanitara astfel incat sa acopere nasul si gura, in toate spatiile publice, indiferent daca acestea sunt inchise sau in aer liber, in intervalul orar 6.00 – 24.00, pe o perioada de 14 zile. Obligativitatea se instituie pentru toate persoanele care au implinit varsta de 5 ani. In aceste localitati vor fi inchise restaurantele si cafenelele pentru aceeasi perioada de 14 zile. Se excepteaza doar activitatea restaurantelor si cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unitati de cazare pentru clientii cazati in aceste unitati.
De asemenea, localurile cu jocuri de noroc vor fi inchise 14 zile, in cele 16 localitati.
CJSU a mai decis ca evenimentele publice si private se vor desfasura cu participarea unui numar de persoane, in limita prevazuta de lege, cu pastrarea distantarii sociale. De asemenea, se suspenda pe o perioada de 14 zile organizarea spectacolelor, concertelor, festivalurilor sau a altor evenimente culturale publice sau private din cele 16 localitati din Timis.
Pentru pietele comerciale, targurile, oboarele la care accesul nu este controlat si nu se asigura distanta de minim 2 m intre standurile de vanzare si prezenta in perimetru a unui numar de persoane astfel incat sa se asigure distanta de 2 m intre aceste persoane, se va interzice functionarea lor, pana la incetarea starii de alerta. Clientii vor purta masti de protectie iar comerciantii vor purta manusi si masti de protectie.
CJSU a mai decis ca se suspenda pe o perioada de 14 zile activitatea din pietele comerciale (cu exceptia pietelor agroalimentare), targuri, oboare, in: Buzias, Faget, Sannicolau Mare, Belint, Dudestii Noi, Dudestii Vechi, Dumbravita, Gavojdia, Ghiroda, Ghizela, Giroc, Mosnita Noua, Sag, Saravale, Teremia Mare, Valcani.
Masuri pentru tot judetul Timis, pe toata perioada de alerta
De asemenea, Comitetul pentru Situatii de Urgenta Timis a decis ca masca este obligatorie, pe toata perioada starii de alerta, in intreg judetul Timis in spatiile publice deschise, astfel incat sa acopere nasul si gura, respectiv: pe o raza de 100 m in jurul unitatilor de invatamant, in piete comerciale, targuri, oboare, piete de vechituri, piete agroalimentare, zone de asteptare, cozi formate la intrarea in diverse institutii si societati comerciale, statii transport public, peronul garilor, autogari, aeroport, in punctele de trecere a frontierei, exteriorul obiectivelor turistice, gradini de vara, festivaluri publice si private, evenimente culturale publice si private si manifestari publice, ceremonii religioase, slujbe si rugaciuni colective, in zonele de promenada aglomerate incluzand centrele pietonale ale localitatilor si faleze (malurile raurilor), in intervalul orar 6,00 – 24,00. Obligativitatea se instituie pentru toate persoanele care au implinit varsta de 5 ani.