Fiecare pensionar cu pensia de pana la 1.000 de lei a scos din buzunar cate 30 de lei, pentru a intampina noul an impreuna cu alti petrecareti cu varste apropiate ca ale lor. Au gustat bucate traditionale romanesti si au chefuit toata noaptea.
Din meniu nu lipsesc carnatii, caltabosul, toba, jumarile, sarmalutele cu costita si mamaliguta. Batranii timisoreni au gustat si bucate alese, cum ar fi pieptul de curcan Milanez ori friptura de porc la tava cu cartofi natur. Pensionarii au baut palinca, bere, vin, sampanie, suc si apa minerala, dar si cafea, ca sa fie in forma cat mai multe ore din noapte.
„Avem cam 600 de locuri, va fi o contributie simbolica din partea lor, la care se adauga si contributia consiliului local”, ne-a spus viceprimarul Adrian Orza. Pentru Revelionul Pensionarilor s-au alocat 100.000 de lei din bugetul Timisoarei.
Ei s-au putut inscrie si la tombola, unde au castigat un set de pix personalizat, o lanterna personalizata, o rama foto, o aplica si o umbrela.
Cat despre programul artistic, batranii orasului au avut parte de o petrecere pe cinste. Amsamblul Timisul le-a cantat colinde, iar nenumarati artisti s-au ocupat de muzica usoara si populara.
„Am pregatit un program artistic pentru ei. O sa fie Ansamblul Timisul, avem interventii de muzica usoara, Heinrick Muller si Mihai Nicola, de muzica disco, dar adecvata pentru varsta lor. Muzica populara o sa cante Ancuta Flesariu, Cornel Brici, Luca Novac, Cristi Balteanu, Marian Georgian, Petrica Maieru, Vasile Conea, Ramona Roescu, Carmen Luca, Ianas Roma, o sa fie multi artisti”, ne-a marturisit Pavel Dehelean, directorul Casei de Cultura a Timisoarei.