TIMISOARA. Se umfla apele in Timis, dupa precipitatiile din ultimele zile si topirea zapezii. Hidrologii au emis o avertizare de cod portocaliu pentru trei rauri din Banat: Barzava, Caras si Nera.
Avertizarea hidrologica este valabila incepand de duminica dimineata si pana duminica dupa-amiaza, la ora 16:00.
„Ca urmare a precipitatiilor lichide insemnate cantitativ inregistrate in ultimele 24 de ore, cedarii apei din stratul de zapada, evolutiei formatiunilor de gheata si propagarii viiturilor formate in amonte se vor produce in continuare cresteri de debite si niveluri cu atingerea si depasirea cotelor de inundatie pe mai multe sectoare de rau”, transmit hidrologii.
Cel mai periculos ar putea fi raul Barzava, care s-ar putea revarsa in Gataia – pe sectorul indiguit, judetul Caras-Severin. Pe baza informatiilor actuale, se prognozeaza o valoare maxima de nivel in sectiunea Gata de 445 cm, cu peste 75 centimetri peste cota de inundatie, duminica, intre orele 12:00 – 14:00.
„De asemenea, nivelurile se pot situa cu 10 – 15 cm peste cotele de inundatie pe raul Caras – sector aval Varadia si pe raul Nera – sector aval Dalboset, judetul Caras-Severin”, mai spun hidrologii.
______
UPDATE! Potrivit ISU Timis, codul portocaliu pe Barzava – sector aval Gataia si Moravita a fost prelungit pana luni, 12 ianuarie, la ora 18:00.
De asemenea, hidrologii au emis cod galben pana la aceeasi ora pe raurile Bega, Bega Veche, Timis, Barzava, Moravita, Caras si Nera.