O pisica ce isi facea veacul pe langa un bloc de locuinte din Resita si care era hranita ocazional de locatari, a fost schingiuita de trei tineri pe motiv ca i-a zgariat. Imaginile video au aparut pe retelele de socializare, iar politistii s-au sesizat din oficiu si fac cercetari in acest caz.
”In urma vizualizarii unor imagini postate in mediul online in care apar 3 tineri care maltrateaza o pisica, politisti de la Biroul pentru Protectia Animalelor s-au sesizat din oficiu privind savarsiriea infractiunii de schingiuirea animalelor”, a transmis IPJ Caras-Severin.
Politistii au stabilit ca animalul a fost chinuit de trei tineri.
”Din verificarile efectuate s-a stabilit ca cei 3 tineri, din Resita, ar fi lovit si schingiuit o pisica gasita in scara unui bloc, care era hranita ocazional de locatari, pentru a se razbuna pe animal pentru ca i-a zgariat in momentul in care s-au jucat cu el”, a precizat IPJ Caras-Severin.
In continuare, Politia face cercetari in acest caz.