Fostii militari din judetul Timis au decis sa actioneze in instanta statul roman, nemultumiti de decizia de recalculare a pensiilor. Pana acum s-au adunat peste 600 de persoane, iar liderii sindicali spun ca numarul acestora ar putea sa creasca, deoarece totalul pensiilor militare din Timis se ridica la peste 7.000.
In aceste zile vor fi depuse la instanta primele dosare, rezervistii solicitand „anularea deciziei de recalculare a pensiei ca netemeinica si nelegala, ca urmare a discriminarii, a incalcarii dreptului de proprietate, a principiilor neretroactivitatii legii si egalitatii in drepturi, precum si incalcarea principiului drepturilor castigate”.
Actiunile in instanta sunt indreptate asupra ministerelor in subordinea carora au activat, dar si a Guvernului Romaniei.
Decizia de a-si cere dreptatea in instanta vine dupa ce aproximativ 500 de rezervisti au iesit in strada, in 24 ianuarie, pentru a prostesta impotriva noii legi a pensiilor.