Rezultatele au fost centralizate si comunicate unitatilor de invatamant. In judetul Timis rezultatele sunt mai slabe decat anul trecut.
LIMBA ROMANA
64,3 % dintre elevii din judetul Timis au reusit sa obtina, la proba scrisa de Limba si Literatura Romana, note peste 5. Din 5356 de elevi inscrisi, 1912 au luat note intre 1 si 4,99 la romana.
La polul opus sunt cei patru elevi care au reusit sa obtina nota 10.
Cei patru studiaza la: C.D. Loga, Colegiul National Coriolan Brediceanu Lugoj, Scoala Gimnaziala Anisoara Odeanu Lugoj si Scoala Gimnaziala Jimbolia.
La Limba Romana, cele mai bune rezultate le-au obtinut elevii de la Colegiul National Coriolan Brediceanu Lugoj, 26,79% dintre ei obtinand note intre 9 si 9,99.
La coada clasamentului se afla Centrul scolar pentru educatie Incluziva Constantin Pufan si Centrul pentru Educatie Incluziva Alexandru Rosca, unitati din invatamantul special, unde toti elevii care au sustinut simularea Evaluarii Nationale la Limba si literatura romana, au obtinut note intre 1 si 4,99.
Procentul de elevi cu note peste 5 la aceasta proba situeaza judetul Timis pe locul 15 pe tara. Rezultatele sunt mai slabe decat in 2013, cand 78,85 % dintre elevi au reusit sa obtina note peste 5 .
MATEMATICA
La simularea probei de Matematica din cadrul Evaluarii Nationale din 5356 de elevi care au sustinut examenul, 3444 de elevi au obtinut note egale sau peste 5.
Asta reprezinta un procent de 64, 30%, fata de 78,85 % la proba sustinuta in 2013.
Totusi, 28 de elevi au reusit sa obtina nota 10. Ei invata la CD Loga ( 3 elevi), Grigore Moisil ( 4 elevi), Liceul Teoretic Bartok Bela( 1 elev), Liceul Teoretic William Shakespeare ( 1 elev), Liceul Carmen Syla ( 3 elevi), scoala Gimnaziala 6 Timisoara ( 1 elev), scoala Gimnaziala Sanmihaiu Roman ( 1 elev), scoala Gimnaziala nr. 24 ( 6 elevi), scoala Gimnaziala nr 7 Sfanta Maria ( 2 elevi), scoala Gimnaziala nr. 16 ( 1 elev), scoala Gimnaziala nr. 21 (1 elev), scoala Gimnaziala nr. 18 Timisoara (1 elev), scoala Gimnaziala nr. 13 ( 2 elevi), scoala Gimnaziala Ghizela ( 1 elev). Unitatile de invatamant din coada clasamentului sunt scolile din Tormac, Ghizela, Barna, Valcani, Beba Veche, Cenad, Pesac, Teremia Mare, Pischia, Buzias, Cheveresu Mare, Brestovat, Stiuca, Darova, scoala Gimnaziala nr. 3 Lugoj, scoala Gimnaziala nr. 15 Timisoara, scoala Gimnaziala Sacosu Turcesc, unitati de învatamant in care toti elevii prezenti la proba de matematica au obtinut note sub 5.
LIMBA MATERNA
La Limba Materna, din 204 elevi inscrisi, 141 au obtinut note egale sau peste 5 adica 69,11% fata de 92,85 %, procent obtinut la simularea Evaluarii Nationale din 2013. 2 elevi au reusit sa obtina nota 10 . Elevii de nota 10 provin de la: scoala Gimnaziala nr. 12 Maguri si Liceul Teoretic Nikolaus Lenau.
“Ca urmare a situatiei inregistrate, conducerea ISJ va decide adoptarea mai multor masuri de remediere a situaţiei, care urmeaza sa fie aplicate, pe verticala, la nivelul fiecareiunitati. În acest fel, de la inspectorat, pana la şcoala şi elev, se vor întreprinde urmatoarele:
1. Inspectoratul scolar va prezenta situaţia reala tuturor directorilor de scoli şi vor aduce la cunostinţa acestora masurile dispuse de MEN şi, dupa caz, a celor adoptate la nivel local. De asemenea, inspectoratul va monitoriza implementarea acestora.
2. La nivelul şcolii, va fi analizata situaţia şi se vor lua masurile impuse de MEN, dar şi alte masuri suplimentare pentru pregatirea elevilor, acolo unde şcoala considera necesar.
3. Parintii vor fi informaţi asupra situaţiei elevilor, în cadrul şedinţelor cu parinţii. Tot atunci, li se vor prezenta soluţiile pe care şcoala le are în vedere pentru fiecare elev în parte.
4. Lucrarile fiecarui elev vor fi analizate la nivelul clasei, pentru a se identifica punctele slabe si, în consecinţa, pentru a putea corecta neajunsurile înregistrate.
5.Se vor efectua ore de pregatire pentru examinarea naţionala din vara” se arata intr-un comunicat al Inspectoratului Scolar Judetean Timis.
Notele obtinute la simularea Evaluarii Nationale nu se trec in catalog.