TIMISOARA. Peste 4000 de oameni au fost asteptati in nu mai putin de sase sectii de votare pentru a-si spune pararea.
Duminica, locuitorii orasului Ciacova din Timis au fost chemati la urne pentru a-si exprima optiunea prin vot: Ciacova ramane oras sau se intoarce la statutul de comuna?
Sase sectii de votare, intre care doua la Ciacova (una la primarie si alta la liceu), iar restul in satele apartinatoare au fost organizate si au fost deschise intre orele 7.00 si 23.00.
La inchiderea urnelor, lucrurile au fost clare: NU a putut fi validat referendumul, intrucat din cei 4.480 de alegatori cu drept de vot n-au venit la sectie 30 la suta, cat ar fi fost necesar pentru ca scrutinul sa fie socotit valid.
„Prezenta la vot a fost undeva in jur de 20%. Asta inseamna ca nu va fi validat referendumul. Nu am date foarte exacte, dar cam in jur de douazeci de procente din numarul de votanti au trecut pe la urne astazi„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Petru Filip, primar Ciacova.
Referendumul a fost organizat intrucat, sustine edilul, oamenii ar fi fost nemultumiti de impozitele prea mari si de faptul ca nu pot fi accesate fonduri europene.
Cum localnicii din satele apartinatoare nu aveau prea mult de suferit din pricina taxelor si impozitelor, precum cei din Ciacova, acestia nu s-au inghesuit sa voteze.
Localitatea Ciacova a devenit oras in anul 2004 in baza unei legi care permitea pe atunci comunelor cu cel putin 10.000 de locuitori sa devina orase.