TIMISOARA. Vineri, 2 noiembrie, in runda cu numarul 15 a Ligii a II-a, Ripensia primeste vizita unei echipe de traditie a fotbalului romanesc. La Timisoara soseste FC Arges, formatie ce are in palmares doua titluri de campioana, obtinute in anii 1972 si 1979, perioada in care juca in Trivale marele Nicolae Dobrin. Ripi – Arges este primul joc al etapei.
Banatenii dau piept cu o formatie care primeste greu gol, avand a doua aparare a sezonului. FC Arges a incasat 11 goluri, iar singurele infrangeri ale oaspetilor au venit in meciul jucate in deplasare.
Timisorenii au mare nevoie de puncte, dupa ce in urma esecului cu Aerostar au ajuns sub linia supravietuirii.
„In primul rand as vrea sa-i multumim domnului Radu Suciu, pentru tot ce a facut pentru noi si pentru ca este trup si suflet langa echipa. Ne dorim sa ramana aproape de noi. Cat despre confruntarea cu FC Arges, pot spune ca ne asteapta un meci infernal de greu. Noi insa trebuie sa dam totul pe teren si sa castigam partida cu orice pret pentru ca locul din clasament pe care-l ocupam nu ne face cinste. La FC Arges sunt jucatori cu experienta, iar echipa este una omogena, pentru ca joaca de ceva vreme impreuna. Au inceput foarte bine acest campionat si, cred, ca nu au presiune asupra rezultatelor”, a declarat inaintea partidei capitanul timisorean, Calin Toma.
De pregatirea formatiei banatene pentru duelul cu FC Arges, s-a ocupat antrenorul secund Iulian Munteanu, urmand ca Alex Pelici sa preia echipa de luni.
Sambata, de la ora 11, vor evolua si celelelate echipe timisorene. ASU Politehnica va juca pe terenul echipei de pe locul 2, Academica Clinceni, in timp ce ACS Poli va primi pe arena Electrica impotriva unei echipe accesibile, Aerostar Bacau.
Inaintea acestei runde, ASU Politehnica este pe locul 11 cu 20 de puncte, Ripensia ocupa locul 16, primul sub linia supravietuirii, cu 13 puncte, iar ACS Poli este penultima, locul 19, 5 puncte.