Opinia Timisoarei

Romania vrea sa reintre in lupta din REC cu o victorie in Portugalia. 7 jucatori de la Timisoara pregatesc meciul de la Lisabona

TIMISOARA. Nationala de rugby a Romaniei pregateste cel de-al doilea meci din Rugby Europe Championship, cel cu Portugalia, care va avea loc sambata, 13 martie, ora 15:00, la Lisabona. Stejarii se afla la CSN Snagov de sambata seara, de la revenirea din Rusia, aici urmand sa stea pana miercuri, 10 martie, cand vor pleca în Portugalia.

Este un inceput greu de competitie cu primele doua meciuri disputate in deplasare. Rezultatul partidei cu Rusia este dezamagitor, am inceput bine, am reusit acel eseu, dupa care am gresit foarte mult, am fost penalizati si aceasta lipsă de disciplina ne-a costat. Tinand cont de faptul ca jucatorii nu au mai avut meciuri de multa vreme, atitudinea lor a fost foarte buna si cred ca toata lumea din Romania va spune ca practic am ratat o sansa cu acest meci pentru ca am avut momente in care am fi putut castiga, insa greselile comise si lipsa de disciplina ne-au costat. Acumularea punctelor este vitala in timpul acestei campanii de calificare, insa cel mai important in acest moment este sa ne recuperam cat mai bine si sa fim pregatiti sa jucam cu Portugalia“, a declarat Andy Robinson, antrenorul Romaniei.

In lotul care pregateste meciul cu Portugalia sunt 34 de jucatori, dintre care 20 de inaintasi si 14 jucatori de treisferturi. Vicecampioana SCM Timisoara este reprezentata de Eugen Capatana, Ionut Muresan, Vlad Neculau, Gabriel Rupanu, Catalin Fercu, Stephen Shennan, Ionel Melinte. In esecul cu bonus defensiv din Rusia au evoluat doar doi timisoreni, Capatana si Melinte.

sursa foto: frr.ro

 

Exit mobile version