TIMISOARA Consilierul local PRO Romania Roxana Iliescu, avocat de profesie, cere sanctionarea colegei sale de la USR Ana Munteanu, dupa scandalul urias provocat de descinderea cu jandarmii pe care aceasta a facut-o saptamana trecuta la restaurantul unui hotel din Timisoara unde a pus la cale un ‘flagrant’.
Roxana Iliescu a facut deja o solicitare catre Primaria Timisoara.
„Astăzi am trimis către Primăria Timișoara o solicitare ce vizează demararea procedurii aferente promovării unui Proiect de Hotărâre privind sancționarea consilierului local Ana Munteanu, conform art. 233 alin. (1) litera g) din OUG 57/2019.
Este important ca toată lumea să înțeleagă, indiferent de afinități personale sau politice, că există atribuții clare precum și drepturi și obligații prevăzute de Codul Administrativ pe care toți aleșii locali trebuie să le respecte.
Totodată, fiecare consilier local trebuie să dea dovadă de responsabilitate în acțiunile pe care le întreprinde și să excludă total din comportamentul lor o conduită abuzivă, în afara legii.
Modelul de dramatizare userist, acum întâlnit și la AUR, cu descinderi regizate în care diverși se prevalează abuziv de influența funcțiilor obținute prin votul de încredere al cetățeanului, nu este deloc constructiv și nu aduce în mod concret niciun beneficiu comunității.
Haideți să lăsăm actoria deoparte, jandarmii nu sunt recuzită!„, a anuntat consilierul local Roxana Iliescu pe pagina sa de Facebook unde a postat si o copie a cererii inaintata municipalitatii Timisoara.
Va reamintim, la sfarsitul saptamanii trecute, consiliera locala din partea USR PLUS, Ana Munteanu, a facut o transmisie live pe pagina sa de Facebook, in care acuza ca restaurantul unui hotel din Timisoara primeste clienti, desi orasul este in carantina, iar functionarea restaurantelor este interzisa. Aceasta a pornit transmisiunea in direct in timp ce se indrepta dispre masina spre intrarea in restaurant, pe drum ‘intalnindu-se’ si cu un jandarm care urma sa verifice localul.
Ulterior, s-a descoperit ca flagrantul a fost, de fapt, pus la cale de insasi reclamanta situatiei. Aceasta a recunoscut ca cei 4 clienti ai localului o anuntasera ca urmeaza sa ia masa in oras, iar cu sprijinul prefectului USR, Zoltan Nemeth, a fost sesizata Jandarmeria, care a si mers in control.
Practic, consiliera Ana Munteanu, a recunoscut, ulterior live-ului pe care il facuse pe Facebook, ca scopul ei in descindere a fost acela de a se asigura ca cei 4 falsi clienti nu sunt amendati, ci doar restaurantul va fi sanctionat pentru ca nu respecta regulile impuse pe perioada carantinei. Jandarmii au constatat insa ca legea nu fusese incalcata in niciun fel si nu au amendat pe nimeni.
Proprietarul restaurantului a anuntat ca o va da in judecata pe consiliera pentru recuperarea sumei din nota de plata pe care cei 4 falsi clienti nu au achitat-o la plecarea din local si ca, daca va castiga, va dona banii obtinuti catre USR Timis. De asemenea, a cerut ca partidul sa ii retraga Anei Munteanu sprijinul in Consiliul Local.