Opinia Timisoarei

‘Ruben Latcau mi-a cerut demisia din postul de director, spunandu-mi ca trebuie sa aduca oameni noi in posturile de conducere’. Seful Horticultura spune ca a fost intimidat si s-au facut presiuni asupra lui

TIMISOARA. Un nou scandal, la Timisoara, dupa ce directorul SC Horticultura SA, Andrei Dragila, il acuza pe viceprimarul Ruben Latcau ca i-a cerut demisia fara motiv, pentru a-si pune colegii pe posturi de conducere, dar si ca a fost intimidat.

CITESTE SI: Meritocratie pe toata linia in Primaria Timisoara. USR-istul Dan Resitnec este noul sef de cabinet al primarului Dominic Fritz 

La sfarsitul saptamanii trecute, am avut o discutie privind activitatea mea cu domnul viceprimar al Timisoarei, Ruben Latcau, la initiativa dansului. Fara menajamente domnul viceprimar mi-a cerut demisia din postul de director la Societatea Horticola, spunandu-mi ca trebuie sa aduca oameni noi in posturile de conducere. Am fost intimidat si s-au facut presiuni asupra mea pentru a demisiona din postul pe care l-am ocupat in urma unui concurs legal.

Sunt de 38 de ani in aceasta functie si sunt probabil cela mai longeviv director din acest sector de activitate. Societatea pe care o conduc nu a avut pierderi in niciun an de cand sunt eu director, am avut rezultate excelente la fiecare bilant si mi-am vazut de treaba indiferent de culoarea politica a celor care au condus primaria in toti acesti ani. Nu am fost tratat in acest fel de niciun primar sau viceprimar indiferent de partidul din care proveneau„, transmite Andrei Dragila, directorul Horticultura, intr-un comunicat.

Acesta spune ca nu accepta modul in care este tratat si ca nu se va lasa intimidat.

Eu sunt un profesionist care isi vede de treaba si nu face politica si nu pot sa accept ca cineva sa isi bata joc de mine si de munca mea. Nu exista niciun motiv legal, finaciar sau de alta natura pentru schimbarea mea si nu pot fi de acord ca acest lucru sa se intmple din ratiuni strict politice sau
personale.
Nu am de gand sa ma las intimidat dar nici nu pot trece peste aceasta tentativa de a-mi pata munca si cariera. Eu voi ramane acelasi om dedicat comunitatii si voi munci cu seriozitate si corectitudine, cel putin pana la expirarea mandatului de director la SC Horticola”, a adaugat Dragila.

CITESTE SI: Consilierul personal al lui Dominic Fritz, pus in Consiliul de Administratie de la Horticultura, la Timisoara 

Doctor in horticultura, Andrei Dragila lucreaza de peste 40 de ani in domeniul spatiilor verzi din Timisoara, e sef din 1991 si are concurs pe functie.

Deocamdata, viceprimarul Ruben Latcau nu a putut fi contactat pentru a oferi explicatii.

In cursul zilei de marti urmeaza sa fie numite noi consilii de administratie atat la Horticultura, cat si la societatea Piete SA, ambele societati fiind in subordinea Consiliului Local Timisoara.

UPDATE: A fost demis Consiliul de Administratie de la Piete, la Timisoara 

UPDATE: Viceprimarul Timisoarei Ruben Latcau a revenit cu o reactie si neaga aceste acuzatii.

E o minciuna ca l-as fi chemat la mine sa-i cer demisia din functia de director general. Am avut foarte multe discutii cu domnul Dragila vizavi de situatia parcurilor si spatiilor verzi din Timisoara. In afara de cateva puncte centrale, Piata Operei, malulul Begai din centru si Parcul Justitiei, nu putem sa vorbi despre spatii verzi bine intretinute.

In momentul in care am luat decizia de a revoca Consiliul de Administratie, intr-adevar i-am spus ca are optiunea de a se retrage sau de a fi revocat. Cred ca la 69 de ani, dupa ce ai condus aceasta societate timp de 35 de ani si vezi cum arata orasul, cred ca ar trebui sa se retraga la pensie.

Daca domnul Dragila intentioneaza sa isi dea demisia, nu pot decat sa ma bucur. Dansul raporteaza rezultate de performanta in care isi depaseste cu 550% indicatorii, in conditiile in care spatiile verzi din Timisoara arata cum arata„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Ruben Latcau, viceprimarul Timisoarei.

Exit mobile version