Expozitia este alcatuita din 28 de panouri in care sunt expuse cronologic si tematic situatia internationala din anii ’50, elaborarea planului de „dislocare”, alcatuirea „listelor negre”, pregatirea si executarea deportarii, viata in Baragan, cladirea caselor, procurarea apei si mancarii, scoala, munca, inmormantarile, in sfarsit „Domiciliul obligatoriu”. Textele explicative sunt completate de sute de fotografii, harti si obiecte, toate provenind din banca de date a Centrului International de Studii asupra Comunismului. Marturiile personale sunt transcrieri ale inregistrarilor facute de colaboratorii CISAC, in cadrul vernisajului fiind lansat si un audiobook cu fragmente de amintiri.
La Biblioteca Centrala Universitara din Timisoara va avea loc cu ocazia vernisarii din 3 mai, orele 13, o discutie cu martorii din deportarea de acum 60 de ani, precum si o prezentare a cartilor editate de Centrul International de Studii asupra Comunismului. Expozitia este deschisa pana in data de 17 mai, urmand ca expozitia sa mai fie deschisa si la Drobeta Turnu Severin, Braila, dar si la Memorialul Sighet.
Deportarile din Banat si Mehedinti, din vara anului 1951, reprezinta unul dintre numeroasele proiecte de epurare sociala pe care le-a inventat regimul comunist din perioada Gheorghiu-Dej, aflat in plina dominatie sovietica. In urma unui plan pregatit timp de trei luni, cu precizie diabolica, au fost scosi din casele lor, pe parcursul noptii de 18/19 iunie, fara nici un anunt prealabil, peste 44.000 de oameni, incepand cu femeile si barbatii apti de munca si continuand cu familiile lor, compuse din batrani de pana la 85 de ani si din copii de toate varstele.
Dupa un drum taraganat, de doua saptamani, zavorati in vagoane de animale, deportatii au fost depusi in cateva gari din Baragan, de unde camioanele i-au purtat in 18 puncte diferite ale desertului de stepa. Lasati sub cerul liber, sub soarele naucitor de vara, au trebuit sa-si pregateasca pentru inceput bordeie sub pamant, ca in comuna primitiva. in anii urmatori si-au construit case mai aratoase si au destelenit pamanturile virgine. Au reusit astfel sa-si procure hrana pentru ei si pentru animalele din curte, biruind saracia si izolarea.
Peste cinci ani, in 1956, deportatii s-au intors la casele lor, dar multi le-au gasit ocupate de profitorii regimului si pentru a doua oara au fost obligati sa ia viata de la capat. 1.600 dintre ei murisera in detentie si curand osemintele lor au fost arate cu tractorul, odata cu satele facute una cu pamantul.