Politistii au elucidat misterul celor doi bolovani ce pareau cazuti din cer la Hunedoara, iar unul dintre ei a distrus acoperisul si plafonul unei case, iar al doilea a fost gasit in curtea unei gospodarii. Acestia provin in urma unei detonari, de la fostul combinat siderurgic, aflat la aproximativ 1 km de locul in care se afla cele doua imobile. A fost intocmit dosar penal.
Conform IPJ Hunedoara, oamenii au sunat la numarul de urgente 112 pentru a anunta prezenta celor doi bolovani.
”La data de 29 martie 2022, la ora 13.59 Politia municipiului Hunedoara a fost sesizata prin serviciul unic de urgenta 112 cu privire la faptul ca pe acoperisul unui imobil a cazut o piatra de dimensiuni mari si a ajuns in interiorul imobilului. Politistii ajunsi la fata locului au stabilit ca la mansarda imobilului, s-a produs un orificiu in acoperis si de asemenea, in tavanul unei camere, piatra aflandu-se pe pardoseala camerei. Tot in aceeasi dara, un alt cetatean din municipiul Hunedoara a anuntat Politia ca in curtea casei sale a gasit o bucata de piatra”, transmite IPJ Hunedoara.
Cei doi bolovani au fost cercetati, iar provenineta acestora a fost depistata.
”In urma cercetarilor s-a stabilit ca cele doua corpuri cazute la cele doua imobile sunt bucati de zgura care au provenit in urma detonarii unei bucati de zgura, activitate desfasurata la aproximativ 1 km de imobilele in cauza, respectiv in incinta fostului combinat siderurgic, pe actuala platforma unde doua societati comerciale desfasoara activitati de escavare si colectare a deseurilor metalice”, mai transmite IPJ Hunedoara.
Urmeaza ca politistii sa stabileasca daca societatile au respectat legea.
”Ancheta este in desfasurare, urmand ca din cercetarile efectuate sa se stabileasca toate imprejurarile in care s-au comis aceste incidente, precum si pentru a se stabili daca activitatile din incinta fostului combinat desfasurate de catre cele doua societati comerciale s-au desfasurat cu respectarea prevederilor legale, urmand ca in functie de rezultatul anchetei, sa se ia masurile legale care se impun”, mai transmite IPJ Hunedoara.
In cauza, politistii au intocmit dosar de cercetare penala pentru infractiunea de distrugere din culpa.
Primul bolovan a distrus, in cadere, acoperişul unei case din Hunedoara, dar şi plafonul acesteia. In imobil se aflau o femeie şi doi copii, dar erau la parter cand s-a produs incidentul. Un echipaj CBRN a facut masuratori şi a stabilit ca piatra nu conţine material radioactiv, ci doar probabil zgura şi metal. Ulterior, un al doilea bolovan a fost gasit in curtea unui alt imobil din municipiul Hunedoara.