Primarul Nicolae Robu a anuntat initial ca intrarea la meciul dintre ACS Poli si UTA o sa fie libera .”Consiliul Director al Clubului ACS Poli Timişoara a decis sa fie in consonanta cu opinia majoritatii celor ce v-ati pronuntat pe cele 3 conturi Facebook ale subsemnatului, in sondajul cu privire la accesul la editia “2012 -toamna” a derby-ului regional la fotbal Poli – UTA, lansat pe la jumatatea lunii august. In consecinta, va fi gratuitate ! Un motiv in plus, dragi polisti, sa umplem tribunele stadionului ca-n vremurile bune si sa ne purtam echipa spre victorie! Cu atat mai mult, cu cat, in primavara, tot la noi acasa, ne-am incasat-o, cu 1-0!”, a scris primarul Nicolae Robu zilele trecute pe contul sau de Facebook.
Presedintele Consiliului Judetean Timis, Titu Bojin nu a fost insa de aceeasi parare . “Sunt de acord sa plateasca toata lumea, nu am stabilit sa se intre pe gratis. Eu sunt primul care platesc. Parerea mea e sa se plateasca, asa consider eu ca e corect“, a spus Bojin.
Pana la urma solutia gasita de autoritati a fost una de mijloc. Astfel, accesul la tribuna a II-a si la peluzele nord, respectiv sud ale stadionului Dan Paltinisanu va fi liber. In schimb, pentru tribuna I, tribuna 0, loje si zona VIP se vor pune in vanzare bilete.
Un tichet pentru tribuna I va costa 7 lei, la tribuna 0 – 10 lei, la loje – 20 de lei, iar la zona VIP un bilet va costa 30 de lei.
Meciul dintre ACS Poli si UTA , contand pentru prima etapa a Ligii I se va disputa luni, 3 septembrie de la ora 19.