TIMISOARA. Durere fara margini in familia baietelului de 1 an si 7 luni care s-a prabusit intr-un bazin plin cu apa din curtea casei parintesti in localitatea Jena de langa Lugoj, luni dupa-amiaza.
Parintii l-au scapat din ochi pentru cateva clipe, iar micutul a cazut in bazinul pentru apometre, adanc de doar 50 cm, care era plin cu apa.
Imediat ce a fost gasit, parintii au sunat la 112, iar politistii ajunsi la fata locului s-au chinuit sa-l resusciteze pana la sosirea echipajelor medicale. Dupa aproape 2 ore de manevre, doctorii l-au readus in simtiri si l-au transferat cu elicopterul SMURD la Timisoara.
Din nefericire, dupa doua zile in care medicii s-au luptat pentru viata lui la Spitalul Louis Turcanu, inima copilasului a incetat sa mai bata, noteaza colegii de la lugojinfo.ro.