Lumea creștină e în doliu. Papa Francisc s-a stins la vârsta de 88 de ani, după ce în ultimele luni a fost internat într-un spital din Roma, pentru o bronșită severă care a dus la complicații.
Moartea suveranului pontif a fost anunțată de cardinalul Farrell într-o declarație transmisă de Vatican. „Dragi frați și surori, cu mare tristețe anunț moartea Sfântului Părinte Francisc”.
Papa Francisc a fost internat în spitalul Gemelli din Roma la 14 februarie, după ce a întâmpinat dificultăţi de respiraţie timp de mai multe zile. De atunci, el a fost diagnosticat cu dublă pneumonie. Starea lui s-a agravat si a avut nevoie de transfuzii de sange.
La sfârșitul lunii martie starea sa de sănătate s-a ameliorat și a fost externat din spital. El chiar a ieșit la fereastră și i-a salutat pe credincioși. Ultima apariție în public a papei Francisc a fost duminică. Suveranul Pontif a oferit o binecuvântare zecilor de mii de credincioși din Piața Sfântul Petru de la Vatican, însă nu a susținut și slujba.
În contextul deteriorării stării sale de sănătate, Papa Francisc a luat câteva măsuri pentru a-și proteja reformele. I-a prelungit mandatul cardinalului Giovanni Battista Re ca decan al Colegiului Cardinalilor, o mutare strategică ce ar putea influență alegerea viitorului papa. De asemenea, a grăbit numirea istorică a unei călugărițe că prima femeie guvernator al Vaticanului.
Succesiunea papală ar putea fi una tensionată, după recentă confruntare a Papei Francisc cu vicepreședintele american JD Vance pe tema politicilor de migrație ale administrației Trump.
Va reamintim, Francisc a ajuns papă în 2013 și a militat pentru o Biserica mai incluzivă, deschizând roluri importante pentru femei și persoane LGBT+.