Conducerea RATT a inaintat Consiliului Local un proiect prin care se desfiinteaza cele 203 posturi din cadrul regiei. Oamenii vor fi concediati chiar incepand cu 1 Mai.
Programul de restructurare pe care alesii locali l-au votat in sedinta de marti mai cuprinde si diminuarea cheltuielilor prin reducerea consumurilor de energie electrica la tramvaie si troleibuze, cea a consumurilor de combustibil, dar si reducerea cheltuielilor pentru piesele de schimb, service si intretinere a mijloacelor de transport in comun.
„Vom respecta clauzele contractului colectiv de munca. Cei disponibilizati vor primi intre 5 si 9 salarii compensatorii, in functie de vechime. De data aceasta, personalul afectat este si cel de la exploatare. Acest personal este excedentar. Pe langa cel de mentenanta este afectat si personalul TESA. Programul de masuri continua, dar timisorenii sau calatorii nu au cum sa resimta acest lucru”, a declarat pentru www.opiniatimisoarei.ro Ioan Goia, director RATT.