Opinia Timisoarei

S-au stabilit centrele de vaccinare impotriva COVID-19. Vor fi 32 in tot judetul din care 17 in Timisoara

TIMISOARA. Au fost stabilite centrele fixe de vaccinare impotriva COVID-19, la nivelul judetului Timis. Acestea vor functiona in municipii, orase si in unele comune din apropierea Timisoarei.

CITESTE SI: Peste 200.000 de masti de protectie neconforme, descoperite de Vama Timisoara numai in ultima luna

La nivelul judetului Timis vor functiona 32 de centre de vaccinare, situate astfel: municipiul Timisoara – 17 centre, municipiul Lugoj -2 centre, Sannicolau Mare –un centru, Jimbolia –un centru, Giroc – un centru, Recas – un centru, Buzias – un centru, Dumbravita – un centru, Faget – un centru, Deta – un centru, Sacalaz – un centru, Ghiroda- un centru, Mosnita Noua – un centru, Ciacova – un centru si Gataia – un centru.

Centrele de vaccinare, care vor fi avizate de directiile de sanatate publica, vor avea un circuit functional din punct de vedere epidemiologic, cu o zona initiala de triaj, apoi o zona de receptie, o zona de asteptare si punctele de vaccinare (cabinetele de vaccinare) si zona post vaccinala in care persoanele vaccinate vor fi supravegheate dupa vaccinare.

Punctele mobile de vaccinare vor fi destinate caminelor pentru ingrijirea persoanelor varstnice si a celor cu dizabilitati.

Vaccinarea se va face in trei etape astfel:
– in prima etapa vor fi vaccinate persoanele care lucreaza in domeniul sanatatii si in cel social,
– in a doua etapa va fi vaccinata populatia la risc, adica adultii cu varsta peste 65 de ani, persoanele aflate in evidenta cu boli cronice indiferent de varsta, personalul care isi desfasoara activitatea in domenii cheie,
– in a treia etapa va fi vaccinata populatia generala.

Vaccinarea se va face cu planificare prealabila.

Cel mai probabil din luna ianuarie va incepe campania de vaccinare.

 

Exit mobile version