LUGOJ. Convins ca niciunul dintre cei 14 candidati inscrisi in cursa pentru presedintia Romaniei nu merita votul lui, un lugojan a oferit unul dintre cele mai amuzante momente ale diminetii de alegeri pentru Cotroceni in Timis.
Acesta a intrat in cabina de vot si s-a apucat sa deseneze un al 15-lea patrulater, pe langa cele 14 imprimate cu numele candidatilor.
In chenarul desenat de el, lugojanul a scris un mesaj prin care si-a varsat oful legat de politicienii romani.
„Eu nu am nimic cu voi, da’ sa va trazneasca Dumnezeu pe toti”, a scris lugojeanul in patratul sau, potrivit redesteptarea.ro.
Imediat dupa ce si-a editat singur „candidatul” in patratelul desenat cu pixul, barbatul a si pus stampila cu mentiunea „VOTAT” in perimetrul prevazut de lege. La final, ca sa poata imortaliza momentul, lugojeanul a facut si o fotografie buletinului de vot, inainte sa iasa din cabina si sa-l intruduca in urna.
Poza a fost postata pe internet si a primit deja mai multe aprecieri pe retelele de socializare.
Cu siguranta, buletinul de vot va fi anulat la numaratoarea de la inchiderea urnelor.