Potrivit Euroconcurs.ro, cele trei domenii pentru care se cauta asistenti europeni in competitia din decembrie 2012 sunt Audit, Finante/Contabilitate si Economie/Statistica.
Pentru pozitiile de asistenti europeni (grad 3), se cauta oameni cu experienta intre 3-6 ani, iar cel mai important lucru legat de aceasta competitie este faptul ca aceste joburi sunt pentru functionari europeni permanenti, practic este un job pe viata, noteaza incont.ro.
Inscrierea in concurs se poate face in perioada 6 decembrie 2012 – 15 ianuarie 2013 pe site-ul official EPSO www.eu-careers.eu.
Salariul de baza pentru un functionar european permanent este de 3.300 de euro, la care se adauga numeroase alte beneficii precum: alocatii pentru familie, alocatie pentru casa, alocatie pentru copil aflat in intretinere, alocatie pentru gradinita sau pentru educatie.
Alte alocatii de care functionarii europeni beneficiaza, odata cu angajarea intr-una dintre institutiile UE, sunt cele de expatriere (16% din salariul de baza) sau alocatia de rezidenta in strainatate (4% din salariul de baza).
Tot in decembrie, Centrul JRC (Centru de cercetare din cadrul Comisiei Europene) scoate la concurs mai multe posturi pentru cercetatori (tot asistenti de grad 3). Tehnicienii de laborator se cauta in domenii precum biologie si sanatate, chimie, fizica si stiinta materialelor, fizica nucleara, ingineriei civile, ingineriei mecanice, ingineriei electrice si electronice.
Aceasta competitie, deschisa statelor din EU27, deci si Romaniei, se lanseaza pe data de 20 decembrie, iar inscrierea pentru unul dintre aceste joburi se poate face pana pe 22 ianuarie 2013. Pentru a intra intr-una dintre aceste competitii trebuie sa va inscrieti tot pe site-ul oficial EPSO www.eu-careers.eu.
Orice competitie europeana presupune parcurgerea a trei etape: prima este etapa de preselectie (numita CBT- Computer Based Test, care consta in parcurgerea unui test pe computer contra-cronometru si care se sustine la Bucuresti), urmata de etapa de selectie (numita Centru de Evaluare, care se sustine atat la Bucuresti, cat si la Bruxelles), iar ultima etapa este interviul de recrutare pe care candidatul il sustine cu viitorul angajator.