TIMISOARA. Primarul Robu descopera… lucruri noi odata cu vizitele facute in diferite cartiere ale orasului.
CITESTE SI: ISC pierde razboiul cu Primaria Timisoara in scandalul prelungirii PUG-ului. Actiunea Prefecturii, respinsa
Edilul a fost prezent in zona Dacia la o intalnire cu timisorenii din cartier. Oamenii i-au transmis primarului ca galagia din zona localurilor ce au ca obiect de activitate jocurile de noroc este una dintre chestiunile cele mai arzatoare.
„Aici s-a dezvoltat foarte puternic industria aceasta de pariuri, pacanele si lucruri de acest gen. Este o adevarata agresiune la adresa orasului prin cei ce fac afaceri in acest domeniu. Zona Dacia colcaie de asa ceva si oamenii se plang ca pana tarziu in noapte se face galagie si ii deranjeaza pe cei care locuiesc acolo. Am dispus controale si am ramas uluit„, spune primarul Nicolae Robu.
In urma discutiilor cu timisorenii, primarul Robu spune ca va lua masuri.
„Din moment ce cetatenii se plang de aceasta categorie de clienti ai acestor unitati, noi trebuie sa avem parghii impotriva lor. Vreau sa infiintam un post de politie locala acolo. Nu putem infiinta imediat, mai trebuie sa angajam politisti locali. E o zona cu o mare densitate de populatie, e plin de lume… Politia locala va actiona in limitele pe care le are – daca fac galagie, daca au reclama si nu au aprobare pentru ea sau nu platesc taxa pentru reclama, daca arunca gunoi in strada. Sigur ca vor fi controlate toate unitatile din zona, nu numai acestea„, spune primarul Nicolae Robu.
Primarul considera si ca legislatia in domeniul jocurilor de noroc este una foarte permisiva.
„Licența de organizare și autorizația de exploatare a jocurilor de noroc permit operatorului economic care le-a obținut să desfășoare activitatea pe întregul teritoriul României, fără a fi necesară obținerea de autorizații, aprobări, taxe suplimentare, avize ori licențe din partea altor autorități. Anterior începerii activității pe raza unei localități, operatorul economic licențiat în condițiile prezentei ordonanțe de urgență va informa, în termen de 5 zile, prin adresă, autoritatea administrației publice locale competente despre începerea activității, comunicându-i data începerii activității și transmițându-i copii de pe licența și autorizația de exploatare a jocurilor de noroc„, se arata in ordonanta nr. 77 pe 2009, cea care reglementeaza domeniul jocurilor de noroc in Romania.
VIDEO: George Stefanita