TIMISOARA. Sambata de la ora 11, in Valea Domanului, Politehnica, locul 3 dupa trei runde va intalni o echipa plina de potential, CSM Resita, intr-unul din meciurile tari ale etapei.
Este un veritabil derby regional, dar si un duel al antrenorilor, Tavi Benga si Alex Pelici nemaiavand nevoie de nicio prezentare.
„Urmeaza a patra etapa, intalnim a patra echipa care are ca obiectiv promovarea, CSM Resita, chiar daca ei nu fac public acest aspect, cu siguranta isi doresc sa promoveze. Primarul a declarat acest lucru, au facut investitii foarte bune. Sunt sustinuti atat de Primarie, cat si de Consiliul Judetean, au un antrenor bun, pe Alex Pelici, pe care-l apreciez foarte mult in primul rand ca om, e un fost coleg de-al meu si-l cunosc foarte bine. Pregateste foarte bine meciurile, din punctul meu de vedere va fi cel mai greu meci”, a prefatat Tavi Benga duelul.
Despre joc a vorbit si vicecapitanul, Cristi Scutaru, jucator originar din Resita.
„E ca oricare alt meci, nu am orgolii fata de echipa CSM Resita, am facut junioratul acolo si atata tot. O sa fie un meci destul de dificil, au o echipa destul de experimentata, am acolo doi-trei fosti colegi, precum Bus. S-a alocat un buget foarte mare la echipa ca sa promoveze, asa au spus la inceput… La cum il stim pe domnul Pelici, majoritatea echipelor la care a fost se aparau destul de bine. Cred ca si pe noi o sa ne astepte un meci greu, trebuie sa deblocam jocul ca sa marcam. Noi ne-am facut treaba cat mai bine saptamana aceasta, stim ce avem de facut pentru meciul de maine. Speram sa iesim invingatori„.
Saptamana aceasta a adus inca doua noutati in lotul alb-violet. Au semnat contracte cu Politehnica, tinerii Rares Toader (mijlocaş, 17 ani) si Emanuel Fisteag (portar, 23 ani), acesta din urma mai facand de doua ori parte din lotul violet.
„Este (Toader) un jucator tanar, 2002, am incercat sa aducem cat mai multi tineri care sa ne ajute. Provine de la FCSB, era destul de dificil sa gasesti jucatori inainte de inceperea campionatului. Am cautat impreuna cu managerul Dan Alexa variante, acestea sunt cele mai bune variante pe care le-am gasit in ultimul moment„, a spus „principalul” alb-violetilor, Tavi Benga.
De asemenea, tehnicianul a precizat ca la inceputul saptamanii viitoare Politehnica va inregimenta inca un portar senior, asadar Murariu nu va mai face parte din lot.
Foto: expressdebanat.ro