Opinia Timisoarei

Sarkozy: Franta si Germania propun modificarea tratatului UE. Eurobondurile nu sunt o solutie pentru criza

Reforme in zona euro! Franta si Germania au cazut de acord cu privire la o serie de solutii pentru rezolvarea crizei datoriilor de pe batranul continent. Rolul Bancii Centrale Europene va ramane neschimbat.

Acestea vor fi prezentate miercuri presedintelui UE, Herman Van Rompuy, a declarat presedintele francez Nicolas Sarkozy dupa o intalnire cu cancelarul german Angela Merkel, potrivit Reuters.

Vrem sa ne asiguram ca dezechilibrele care au condus la situatia din zona euro nu se vor mai intampla. De aceea dorim un nou tratat, pentru a atrage atentia popoarelor Europei, membri ai UE sau membri au zonei euro, ca lucrurile nu pot continua asa cum sunt in momentul de fata„, a precizat Sarkozy.

Presedintele francez a declarat ca noile propuneri ar include modificarea tratatului UE, in mod ideal, pentru toate cele 27 de state membre, insa liderii europeni s-au aratat gata sa elaboreze un tratat pentru cei 17 membri ai zonei euro, care ar fi deschis si altor membri ai UE.

El a mai aratat ca tratatul va include sanctiuni automate pentru statele care nu respecta regula de 3% din PIB in ceea ce priveste deficitul bugetar.

Totodata, cei doi lideri au convenit ca rolul BCE va ramane neschimbat si nu va deveni imprumutator de ultima instanta, iar in ceea ce priveste infiintarea euroobligatiunilor Sarkozy si Merkel sunt de parere ca acestea nu sunt o solutie pentru criza.

Germania si Franta sunt pe deplin si in total acord ca eurobondurile nu sunt deloc o solutie pentru criza„, a adaugat Nicolas Sarkozy.

Exit mobile version