TIMISOARA. Nu exista masa de sarbatoare in Banat fara traditionalele sarmalute. Fie ca sun facute din carne de porc, de vita sau din amestec, sarmalele fac parte din categoria de preparate care nu pot sa lipseasca de pe masa de Craciun.
CITESTE SI: Reteta clasica de cozonac, pentru masa de Craciun
Banatul este una dintre cele mai bogate zone ale tarii in privinta retetelor ce s-au pastrat din mosi stramosi. Iar in aceasta perioada a anului, cand gandul iti zboara mai mult ca oricand la familie si mesele imbelsugate in jurul carora toata lumea petrece, preparatele traditionale, facute in casa, sunt reteta pentru o sarbatoare reusita.
Iata, mai jos, reteta traditionala de cotoroage, numai bune de pus pe masa de Craciun!
Ingrediente
2 verze acre, 1/2 l suc de rosii, 3 linguri orez, 1,5 kg carne, 3 cepe mari, sare, piper macinat si piper boabe, 300 g slanina afumata, 3-4 carnaciori, 1 foaie de dafin, 1 crenguta cimbru, ulei sau untura
Mod de preparare
Varza se spala bine si se tine in apa calda ca sa isi piarda sarea. Se da carnea prin masian de tocat. Se toaca pe fundul de lemn ceapa si se pune cu 4 linguri de ulei intr-o cratita, pe foc mic, sa se inmoaie bine, chiar acoperita cu un capac, dar amestecand din cand in cand. Orezul se pune in apa pe foc sa se umfle, dupa ce a fost spalat in 2-3 ape. Apoi se amesteca foarte bine carnea tocata cu ceapa rumenita, cu orezul, sare, piper si 3-4 linguri de apa.
Se desface varza, apoi se ia cate o foaie in care se pune cate o lingura din amestecul de carne, dupa care se infasoara si se aseaza in oala, peste un strat subtire de varza tocata. Printre randurile de sarmale se aseaza cate un strat de varza, felioare de slaninuta afumata si cativa carnaciori (dar nu e obligatoriu). Se termina deasupra cu inca un strat de varza tocata. Se pune si foaia de dafin, cateva boabe de piper si cimbrul, se adauga apa si se fierbe totul pe foc mic, 2-3 clocote, apoi se baga oala la cuptor si se mai fierb sarmalele inca 3 ore. Se adauga sucul de rosii si se mai lasa la fiert.