TIMISOARA. Schimb dur de replici intre putere si opozitie la Consiliul Judetean Timis! Social-democratii din CJT au solicitat conducerii institutiei sa intervina in scandalul din urma mitingului organizat de PSD in data de 7 octombrie, in fata Salii Constantin Jude din Timisoara, cand mai multi manifestanti au fost amendati.
Titu Bojin (PSD) i-a transmis lui Constantin Ostaficiuc ca doreste ca cei din Comisia de autoritate si ordine publica sa intervina in „abuzul Jandarmeriei” care a aplicat mai multe amenzi nu organizatorilor manifestatiei, ci unor participanti, aceasta desi cei care au organizat mitingul nu aveau toate autorizatiile necesare.
„Ar fi trebuit sa fie amendati organizatorii. Este primul caz in care autoritatea de ordine publica poate verifica ceea vce s-a intamplat acolo„, a declarat Bojin.
Reactia a venit imediat din partea liderului CJT, Constantin Ostaficiuc, acesta spunand ca si el va pune la dispozitia autoritatilor un act falsificat de sindicalisti.
„In momentul in care s-a cerut aprobarea mitingului, s-a cerut pe platoul Salii Constantin Jude si cineva a modificat si a adaugat si pe platoul salii CRAFT. Primaria nu putea sa dea autorizatie pe platou pentru ca este domeniu privat. O voi pune la dispozitia autoritatilor„, a spus Ostaficiuc.
La aceste afirmatii a sarit ca ars Adrian Negoita (PSD) cared este si lider al CNSLR Fratia si care este unul dintre organizatorii mitingului. „Daca nu demonstrati ceea ce spuneti despre acel act, va solicit demisia”
„Nu aveti niciun drept sa imi cereti demisia, sunteti consilier judetean, si eu sunt ales” a venit replica imediata a lui Ostaficiuc, care a adaugat ca a discutat inclusiv cu primarul Timisoarei, Gheorghe Ciuhandu, care a spus ca el a semnat autorizatia de miting doar pentru platoul din fata Salii Olimpia. „Regret incidentul, nu este in spiritul timisorenilor„, a mai spus Ostaficiuc, incheind schimbul de replici.