TIMISOARA. Cearta apriga incheiata-n sange, la Timisoara, dupa ce doua femei, care locuiesc in acelasi bloc din zona Sagului, au intrat in conflict.
Se intampla duminica dupa-amiaza pe strada Fructelor. Cand totul a degenerat intr-un scandal monstru, sotii celor doua vecine au intervenit abrupt, fiecare dornic sa apere onoarea consoartei sale.
De la vorbe de ocara pana la bataie n-a fost decat un pas, astfel ca barbatii s-au incaierat in cateva clipe. Unul dintre ei, mai iute la manie, a pus chiar mana pe cutit si i l-a infipt rivalului sau in piept si in abdomen.
Omul s-a prabusit la pamant plin de sange, insa, ca prin minune, a scapat cu viata. A fost preluat rapid de un echipaj medical care i-a acordat primul ajutor si l-a transportat la spital.
„S-a retinut ca in data de 30 octombrie 2022, in jurul orelor 14:40, inculpatul i-ar fi aplicat unui vecin de bloc mai multe lovituri cu un cutit, in zona abdominala si in hemitoracele stang, lovituri in urma carora persoana vatamata a suferit multiple plagi injunghiate penetrante, leziuni traumatice grave care i-au pus in primejdie viata si care necesita 30 zile de ingrijiri medicale pentru vindecare, daca nu survin complicatii„, transmit reprezentantii Parchetului de pe langa Tribunalul Timis.
Atacatorul a fost retinut imediat de politisti, iar mai apoi, magistratii au decis ca acesta sa fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Va fi cercetat pentru tentativa de omor.