Urlete la Prefectura Timis dimineata, la intrunirea Comitetului pentru Situatii de Urgenta! Primarul Gheorghe Ciuhandu s-a certat strasnic cu prefectul Mircea Bacala pe tema reluarii furnizarii apei calde si a caldurii in oras.
„Cum ati reusit sa rezolvati problema, domnule primar? Pe cand erati in avion catre Timisoara? In aer?” l-a intrebat Mircea Bacala pe Gheorghe Ciuhandu, mentionand si orele la care primarul a incheiat discutiile la Minister si momentul in care l-a sunat pe prefect sa-i ceara ajutorul, pentru ca in cursul serii, dupa ce prefectul a anuntat ca se va relua furnizarea caldurii si apei calde in apartamentele timisorenilor, primarul sa trimita un comunicat din partea Primariei in care oamenii erau informati ca datorita interventiei sale de la Bucuresti, iata, lucrurile vor reintra in normal, iar in cursul acestei zile se va incerca schimbarea furnizorului de gaz catre Timisoara.
Primarul a fost extrem de iritat de intrebarile prefectului si a tinut sa-i spuna ca „nu dumneavoastra ati rezolvat problema, ci domnul Ostsaficiuc. Daca eu ca primar nu va sunam si nu va informam, n-aveati habar ca exista aceasta problema”. Mircea Bacala i-a replicat ca de mai multe ori i-a atras atentia ca Societatea de Termoficare Colterm nu este pregatita pentru iarna si ca datoriile Primariei trebuie platite macar partial, intrucat Guvernul a achitat deja o buna parte, insa n-a fost bagat in seama si de aceea s-a ajuns aici.
Enervat peste masura, Gheorghe Ciuhandu a vrut sa iasa din incapere de doua ori si s-a ridicat furios de pe scaun, urmat de viceprimarul Sorin Grindeanu. Primarul a reluat istoricul datoriilor Colterm, insa prefectul nu l-a lasat sa continue. „Nu mai veniti cu povesti, pe astea sa mergeti sa le spuneti la primarie, la dumneavoastra. Avem nevoie de solutii concrete pentru ca timisorenii sa nu ramana din nou in frig. Oferiti o solutie” , a spus prefectul.
O parte din dialogul celor doi!
Ciuhandu: Nu am venit sa va ascult pledoaria
Bacala: Problema s-a rezolvat de catre Guvern si nu de catre dumneavoastra
Ciuhandu: Bun, terminati ce aveti de spus si dati-mi voie sa spun si eu
Bacala: Eu v-am informat de mult, v-am atras atentia, ca nu sunteti pregatiti de situatii extreme de iarna. Eu am cateva date de la Colterm, prezentate de catre domnul Matei cu datoriile. Problema care se pune este ca, daca in aceasta seara nu veniti cu o solutie, ne vom vedea din nou in aceeasi situatie de a fi inchis gazul. Aceasta este solicitarea noastra. Am inteles ca urmeaza sa se semneze un contract cu E. On Gaz. Am inteles ca abia dupa o saptamana pot sa ne furnizeze, va rog sa ne spuneti ce faceti intr-o saptamana. Eu v-am spus, trebuie combustibil alternativ. Am fost asigurat ca avem combustibil alternativ. Va rog sa ne prezentati ce solutie aveti pentru perioada de o saptamana.
Ciuhandu: In primul rand, domnule prefect, eu am fost chemat aici pentru un Comitet pentru situatii de urgenta si am venit ca atare. Am venit si am constatat ca ati organizat o conferinta de presa, ceea ce pe mine nu ma deranjeaza absolut deloc, si ati venit cu acuze
Bacala: Eu v-am invitat sa aveti un dialog cu mine
Ciuhandu: Dom’le…Domnu’…Dom’le…
Bacala: Daca eu am incercat, impreuna cu domnul presedinte sa sunam la ora 5, la 6 Guvernul, ministerul…
Ciuhandu: Dom’le, ma lasati sa vorbesc? Domnule prefect, va rog sa ma lasati sa vorbesc pentru ca eu nu va sunt dator sa va dau dumneavoastra…, eu nu sunt sluga dumneavoastra. M-ati invitat si va rog sa ma tratati ca atare. Daca dumneavoastra doriti sa transformati treaba asta intr-o acuza si un monolog, eu imi iau palaria si am plecat si ii chem la Primarie pe ziaristi.
Bacala: Nu cred ca e nevoie sa faceti acest lucru pentru ca anul asta e important
Ciuhandu: Pentru ca dumneavoastra ceea ce provocati aici e o inscenare la care nu doresc sa particip si nu doresc sa ajung ca intr-o problema de interes local sa ne certam pentru ca nu asta-i scopul.
Bacala: Va rog sa ne spuneti ce solutii aveti
Ciuhandu: Eu am crezut ca venim sa rezolvam o situatie. Daca doriti sa rezolvam o situatie, va rog sa ma lasati sa vorbesc. Dom’le, ma lasati sa vorbesc? Imi dati voie?
Bacala: Imi spuneti ce solutii aveti
Ciuhandu: Dom’le, eu va spun, dar va rog sa ma lasati sa vorbesc
Bacala: Eu va intreb, domnule…
Ciuhandu: Eu nu am venit aici sa ma intrebati…
Bacala: Va rog sa raspundeti…
Ciuhandu:…si eu sa raspund…
Bacala: va rog…
Ciuhandu: Si nici nu sunt la dispozitia dumneavoastra….
Bacala: Spuneti ce solutii aveti…
Ciuhandu: Eu va rog sa imi dati voie… imi dati voie, dom’le sa vorbesc? Domnu’ prefect, imi dati voie sa raspund? Numai acuze, va rog sa imi dati voie sa vorbesc?
Bacala: Care e solutia?
Ciuhandu: Eu aici nu pot sa o transmit in modul in care dumneavoastra ati orchestrat aceasta mizerie. Eu am venit aici sa discut cu niste oameni competenti, cu niste profesionisti, dumneavoastra transformati asta intr-un proces cu mii de acuze
Bacala: Eu v-am intrebat care e solutia
Ciuhandu: Eu va sugerez sa ma lasati sa vorbesc, daca ma lasati sa vorbesc…
Bacala: Va rog!
Ciuhandu: Pai nu pot sa vorbesc ca ma intrerupeti. Ma lasati sa vorbesc cinci minute?
Bacala: Da, v-am spus!
Dupa un timp, Constantin Ostaficiuc a revenit la Comitetul pentru Situatii de Urgenta si a anuntat ca tocmai a telefonat, de fata cu primarul, la Ministerul Economiei si a discutat cu ministrul care ii avea in birou chiar pe reprezentantii Petrom Gas.
Astazi la orele 18.00 ar fi urmat ca furnizarea gazului sa fie din nou oprita la Timisoara, insa a reusit sa le smulga promisiuna ca nu vor inchide robinetul. Conditia este ca cei de la Colterm sa faca rapid o procedura de plata si sa achite facturile restante.
UPDATE: Timisorenii pot sta linistiti. Pana saptamana viitoare vom apa calda si caldura
„Deocamdata OMV Petrom Gas SRL ne furnizeaza in continuare gaz, partile aflandu-se in discutii si negocieri pana saptamana viitoare. Ca urmare, furnizarea caldurii si apei calde in municipiul Timisoara se va face la parametri normali, cu exceptia zilelor si segmentelor orare in care vor exista intreruperi generate fie de anumite lucrari in punctele termice, fie de alti factori externi, de genul opririlor de curent electric operate de catre ENEL”, anunta conducerea Colterm