Pavelescu a precizat ca, in cadrul lucrarilor CNC-ului, i-a propus lui Gheorghe Ciuhandu sa se organizeze alegeri in filiale, „de jos in sus”, solutie care a fost refuzata de edilul de la Timisoara.
Pavelescu a mai precizat ca, aceste alegeri din filiale, trebuie organizate pentru ca un congres nu se poate face decat dupa conferinte de alegeri la nivel local.
Consiliul National de Conducere al PNtCD a fost convocat pentru sambata de catre presedintele Victor Ciorbea, dand curs invitatiei si reprezentanti ai gruparilor dizidente, printre care si Aurelian Pavelescu, iar scopul reuniunii ar fi stingerea disputelor interne.
Printr-un apel semnat de liderii PNtCD Victor Ciorbea si Gheorghe Ciuhandu si trimis pe 28 octombrie tuturor reprezentantilor din teritoriu, se recomandau negocieri la nivel local cu toate gruparile rivale.
Apelul vine dupa ce, saptamanile trecute, mai multi lideri ai PNtCD, printre care Victor Ciorbea, Aurelian Pavelescu si Vasile Lupu, au avut o intalnire la Palatul Cotroceni cu Traian Basescu.