Opinia Timisoarei

Scandal monstru! Profesori baricadati in scoala la Colegiul Tehnic de Vest din Timisoara. Dascalii nu vor sa fie mutati de primarie

UPDATE: Nicolae Robu a declarat ca ii va pasui pe cei de la Colegiul Tehnic de Vest pana maine dimineata, iar in  cazul in care acestia nu vor debloca usile va apela la jandarmi si Politia Locala.

_____________________

UPDATE: Primarul Nicolae Robu spune ca pentru mentinerea Colegiului Tehnic de Vest in actuala cladire este necesara majorarea taxelor si impozitelor

Am purtat o discutie in termeni civilizati in care in prima parte eu i-am ascultat pe profesorii acestor Colegiu si in ultima parte le-am explicat punctul meu de vedere si decizia luata. Suntem in fata unei HCL unde functioneaza o scoala, conform legii decide consiliul local al unitatii administrativ-teritoriale in cauza. Fiecare institutie si fiecare cetatean trebuie sa respecte legea. Discutia asta am purtat-o pentru ca mie imi place sa fiu deschis, dar nu pot sa nu respect o HCL„, a spus Robu dupa intalnirea cu dascalii de la Colegiul Tehnic de Vest.

Intrebat ce se va intampla daca in continuare profesorii refuza mutarea, primarul a spus ca acest lucru ar insemna majorarea impozitelor cu 5%.

Daca nu as pune in practica aceasta hotarare am avea o pierdere anuala de 3 milioane de lei, asta inseamna ca fiecare familie din cele circa 100.000 de familii din Timisoara ar trebui sa plateasca pe cei cateva zeci de profesori ai acestei scoli care nu doresc sa se mute, 300 de lei. Pe de alta parte asta ar insemna ca noi sa majoram impozitele locale cu circa 5% ca sa acoperim acei bani pentru ca de undeva trebuie sa ii obtinem. Mi se pare absolut innaceptabil ca toti timisoreniib  sa fie pusi sa plateasca taxe si impozite locale cu 5% mai mari pentru a se obtine suma de 3 milioane care sa acopere cheltuielile suplimentare ce ar deriva din menutarea acestei scoli„, a mai spus Robu.

Nu am avut ce sa hotarasc, am avut ce comunica. Le-am spus profesorilor inclusiv despre aceste cifre si trebuie sa punem in aplicare hotararea de consiliu local„, a mai spus primarul.

Robu a mai spus, de asemenea, ca cei care se vor face vinovati de acest boicot vor plati.

Eu cred ca profesorii care educa elevi au o conduita civilizata si respecta legea. Nu putem ajunge la anarhie ca un grup de indivizi sa decida ce respecta si ce nu respecta din aceasta hotarare. Nu trebuie sa mute ei, vom muta noi ceea ce este de mutat incepand din perioada urmatoare. Salile sunt incuiate, nu e nicio problema, pot fi deschise de meseriasi si toate cheltuielile suplimentare vom avea datorita boicotarii acestei HCL vor fi imputate celor vinovati. Nu putem sa cheltuim din banii timisorenilor doar pentru ca cineva se opune aplicarii unei hotarari de consiliu local„, a afirmat primarul.

Intrebat daca pana luni se poate muta tot mobilierul scolar in noua locatie, Nicolar Robu a spus ca teoretic se poate muta, insa daca se intarzie, cei vinovati vor fi trasi la raspundere.

Exista riscul sa nu putem muta totul pana luni, asta inseamna ca vom incepe anul scolar cu o anumita perturbare si asta inseamna ca se va da socoteala de catre cine se va face vinovat de aceasta perturbare„, a mai spus Robu.

De cealalta parte, directorul Colegiului Tehnic de Vest, Nicolae Hogea, a declarat ca nu crede ca mutarea se va putea face pana luni, cand va incepe noul an scolar.

Colegii nu stiu ce fac, ei refuza mutarea. Nu cred ca se va reusi mutarea pana luni„, a spus Hogea.

Video-ul nu poate fi incarcat.

__________________________

TIMISOARA. Banci, scaune si alte piese de mobilier ce le-au cazut in mana s-au transformat in baricade la liceul Colegiul de Vest din Timisoara, unde profesorii au blocat portile si refuza sa se mute la scoala generala 9 de pe bulevardul Liviu Rebreanu unde a decis primaria ca vor incepe cursurile in acest an scolar.

Primarul Nicolae Robu vrea ca in locul Colegiului Tehnic de Vest de pe bulevardul Tineretii sa mute Liceul de Arte Plastice din centrul Timisoarei. Cum profesorii de la Arte au refuzat locatia de la generala 9, primarul si consilierii au gasit aceasta solutie.

Dimineata, cand trebuia sa inceapa mutarea propriu-zisa si venisera masinile sa incarce mobilierul, profesorii, aproximativ 40 de la numar, s-au baricadat in scoala.

Primarul Nicolae Robu si viceprimarul Dan Diaconu au mers in jurul orei 10.30 sa stea de vorba cu profesorii. Are loc o sedinta furtunoasa in spatele usilor inchise.

UPDATE: La Colegiul de Vest a sosit si inspectorul scolar general Cornel Petroman.

Vom reveni cu amanunte!

Va reamintim, consilierii locali au decis, in sedinta extraordinara din 30 iulie, sa mute Liceul de Arte Plastice in cladirea in care functioneaza acum Colegiul Tehnic de Vest, iar Colegiul Tehnic sa-l mute in Scoala Generala nr. 9 de pe Bv. Liviu Rebreanu.

Profesorii care predau insa la Colegiul Tehnic de Vest refuza sa plece din cladirea de langa Colegiul National Banatean si spun ca spatiul de pe Liviu Rebreanu nu se potriveste deloc activitatii de invatamant desfasurata de ei.

Aici nu este talcioc. Avem o scoala in care s-au investit sume importante, care a fost pusa la punct, este inadmisibil sa continuam sa tinem lacatul pe ea. Colegiul Tehnic poate functiona dupa analiza care a fost facuta in Scoala Gen nr. 9, urmand ca noi sa-i ajutam si pe copii sa se deplaseze. Cei care vin cu trenul, nu e o problema pentru noi sa punem la dispozitie un autobuz pentru ca ei sa fie dusi de la gara la scoala. (…) Nu mai putem sa tinem Liceul de Arte aici, platim chirii uriase si sa tinem lacatul pe Scoala Gen 9. Ea nu poate acoperi nevoile Liceului de Arte. Despre asta e vorba, trebuie sa fim rationali, dincolo de interese personale sau de grup sa discutam in termeni de argumente. Sa nu creada cineva ca aceasta mutare este facuta doar ca sa ne aflam in treaba, este facuta dupa analize”, a explicat Nicolae Robu in 30 iulie.

Cei de la Colegiul Tehnic s-au intrebat insa cum de spatiul de la Gen. 9 se potriveste pentru ei si nu s-a potrivit pentru Liceul de Arte Plastice.

“Noi, care suntem de specialitate in domeniul constructiilor, avem ateliere. S-au desfiintat scolile profesionale si de anul trecut s-au repornit. 5 ani am fost fara ele. La ora asta avem inca putine clase profesionale, dar daca pornesc, asa cum ar fi normal, avem nevoie de ateliere. Noi le avem la locatia in care suntem. De fapt, se distruge o posibilitate de a da Timisoarei specialisti in domeniul constructiilor”, s-a plans atunci tehnicianul de la Colegiul Tehnic.

Un alt profesor de acolo a atras atentia ca acest colegiu este singurul care scolarizeaza in judetul Timis pe specializari in domeniul constructiilor, in domeniul electric, dulgheri, zidari, structuristi, sudori sau instalatori.

“Piata muncii vuieste si are nevoie de aceste meserii. Am avut cerinte tot mai mari, nu este un liceu oarecare. Este inuman, acest schimb este un moft, din punctul meu de vedere”, a spus profesorul.

CITESTE SI: Liceul de Arte Plastice se muta in locul Colegiului Tehnic de Vest. Elevii de la colegiu vor invata la Generala 9. Primaria Timisoara se pregateste sa desfiinteze colegiul?

 

Exit mobile version