TIMISOARA. Circ cat casa in centrul Timisoarei! Politistii locali s-au trezit in fata unei situatii inedite cand au vrut sa amendeze un sofer nesimtit care parcase pe un loc rezervat persoanelor cu handicap. Prietenul acestuia s-a enervat si a sarit la bataie.
Totul s-a intamplat duminica pe bulevardul Regele Ferdinand din Timisoara. O patrula a politistilor locali a observat un autoturism Volkswagen parcat neregulamentar. Oamenii legii s-au oprit in dreptul masinii, iar la scurt timp, au aparut soferul si un amic al acestuia.
Agentii i-au cerut conducatorului auto sa se legitimeze. Soferul a refuzat, astfel ca politistii i-au explicat ca il asteapta o amenda intre 100 si 500 de lei.
In acel moment, prietenul barbatului a luat foc. S-a apucat sa-i injure pe politisti si i-a amenintat ca va avea grija sa fie concediati. Dupa cateva clipe, individul a incercat sa ii loveasca pe agenti, astfel ca acestia s-au vazut nevoiti sa il imobilizeze si sa-l incatuseze.
Politistii l-au luat pe sus si l-au dus la sediu pentru declaratii. Pe timpul transportului, prietenul soferului a continuat sa ii injure si sa ii ameninte. Agentii l-au identificat in cele din urma pe barbatul de 23 de ani. Este un cetatean turc cu domiciliul in localitatea timiseana Traian Vuia. Oamenii legii i-au ars o amenda de 3000 de lei.
Conducătorul autoturismului care a parcat pe locul destinat persoanelor cu handicap, in varsta tot de 23 de ani, din Timisoara, a fost la randul lui sanctionat pentru refuzul de legitimare cu 100 lei si pentru parcarea neregulamentara cu 500 lei.