In goana dupa onorarii grase si aparitii scenice cat mai socante, vedetele mioritice ajunse in sevraj de imagine nu refuza nici un fel de angajament, chiar daca, uneori, tupeul impresarilor ajunge intr-acolo incat le cer divelor sa calce in picioare pana si simbolurile nationale.
Intr-o asemenea postura scandaloasa s-a aflat, recent, fosta Miss Timisoara, Lavinia Parva, candva componenta a trupei Spicy, care, pe o scena din localitatea Flamanzi, a folosit drapelul national pe post de bara de striptease.
Gestul lasciv al fostei muze a cantautorului Marcel Pavel nu l-a socat deloc pe deputatul Verginel Gireada, vicepresedintele PNL Botosani, care s-a aratat mandru ca a i s-a dat posibilitatea sa sponsorizeze comunitatea cu “o frumoasa cantareata”. In conditiile in care, conform articolului 30 din Constitutie, profanarea drapelului national se pedepseste penal, spectatorii vietii publice asteapta reactia autoritatilor in urma gestului de teribilism artistic al banatencei adoptate de capitala.
Remarcata in urma finalei nationale a unui concurs de frumusete organizat la Bucuresti, Lavinia Parva a intrat rapid in imperiul fashion-ist al celebrului Nicu Gheara, iar din acel moment bruneta cu gropite venita din orasul de pe Bega a avut usile deschise catre varful showbiz-ului romanesc.
De altfel, croazierele de la Ibiza si prieteniile cu Adi Mutu şi Marcel Pavel fac parte din feedback-ul relatiei absolut profesionale ce-o leaga de nasul Nicu Gheara. Mai mult, Lavinia Parva s-a aflat pe prima pagina a tabloidelor in urma cu ceva vreme, fiind surprinsa de paparazzi iesind din apartamentul lui Stefan Banica Jr., iar jurnalistii au pus si aceasta posibila relatie in lista motivelor care au dus la divortul dintre cantaret si Andreea Marin.
Carcotasii intrecerilor de miss pun ascensiunea Laviniei pe seama unei oarecari deschideri in colaborarea cu bucurestenii, spre deosebire de alte gratii banatene care au refuzat ofertele ispititoare ale mogulului Gheara. Printre acestea le regasim pe Dana Pintilie si Diana Urdareanu, foste Miss Romania, dar si alte manechine de lux care au refuzat intrarea pe o scena unde, se stie, jocul e mai mult in culise…