Presedintele Traian Basescu i-a trimis o scrisoare premierului Victor Ponta, prin care primul-ministru este atentionat ca isi insuseste atributiile sefului statului, iar imaginea Romaniei are de pierdut pe plan extern.
Seful statului spune in document ca premierul isi insuseste atributiile presedintelui. Scrisoarea a fost trimisa in scandalul participarii la Consiliul European.
„Va atrag atentia asupra faptului ca absenta unei aprobari exprese din partea presedintelui Romaniei cu privire la mandatul participarii la reuniunea Consiliului European din 28-29 iunie 2012, coroborata cu lipsa delegarii exprese a prim-ministrului in calitate de reprezentant al statului roman va echivala din punct de vedere juridic cu o insusire a unei atributii constitutionale a presedintelui Romaniei de catre prim-ministru“ se arata in documentul trimis de Presedintie.
In acest context, Crin Antonescu, copresedinte al USL, l-a amenintat la randul sau, din nou, pe seful statului cu suspendarea.
„Sper ca presedintele sa nu dea nastere unui moment penibil acolo, in cazul in care se va duce. Asta ar insemna o transare a acestui scandal in Romania, fapt ce s-ar reduce printr-o discutie despre suspendare„, a atentionat presedintele PNL, Crin Antonescu, sambata, intr-o interventie telefonica la Antena 3.