TIMISOARA. A venit sezonul estival si fiecare dintre noi cauta o oaza de racoare. In cazul in care doriti sa inlocuiti aparatul de aer conditionat, frigiderul sau ventilatorul, pe cele vechi sau scoase din uz le puteti preda la RETIM.
Acest tip de deseuri are un regim mai special. Daca pentru cele voluminoase sau vegetale exista o cantitate limita ce poate fi preluata gratuit la cele patru centre RETIM, in cazul DEEE, aceasta ingradire nu exista.
Conditia este ca aparatele aduse de timisoreni sa fie integrale, nu doar carcasele. De exemplu, in cazul in care doriti sa schimbati aparatul de aer conditionat si vreti sa scapati de cel vechi, la centrul de colectare trebuie aduse atat unitatea din interiorul locuintei, cat si cea din exterior.
In cazul unui frigider vechi sau defect, RETIM recomanda golirea completa si curatarea acestuia inainte de predare.
De fapt, de la inceputul anului, pana in luna mai, timisorenii au predat la cele patru centre de colectare 43,555 de tone de deseuri electrice si electronice, adica o medie de 7,2 tone pe fiecare centru in parte.
Iata programul celor 4 centre de colectare gestionate de RETIM.
1. punct colectare DEEE – Str. Ovidiu Cotrus, nr. 201 (fosta adresa: Calea Chisodei, Str. Mile Carpenisan, nr. 3); Program: L-V: 9:00-17:00, S: 8:00-16:00
2) punct colectare DEEE – Calea Mosnitei nr. 2 – 4; Program: L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00
3) punct colectare DEEE – Aleea Avram Imbroane nr. 70; Program: L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00
4) punct colectare DEEE – Calea Torontalului nr.94; Program: L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00
Mai multe informatii despre tipurile de deseuri ce se colecteaza la punctul de colectare cel mai apropiat, precum si despre modul de pregatire si de preluare a deseurilor, la sediul RETIM Ecologic Service SA, telefon 0256/499.490 sau 499.537.