Am putea trai 3 ani intr-o perioada de recesiune, cu o crestere a somajului de peste 9% si scaderi ale preturilor locuintelor chiar si peste 12% pe an. Scenariul pesimist a fost pregatit de Autoritatea Bancara Europeana pentru testele de stres din sectorul bancar.
Scenariul advers care va fi utilizat de ABE reflecta riscurile considerate in prezent ca reprezentand cele mai pertinente amenintari la adresa stabilitatii sectorului bancar. Acestea sunt cresterea costurilor imprumuturilor prin emisiuni de obligatiuni amplificata de o schimbare semnificativa a evaluarii riscului de catre investitori (mai ales catre pietele emergente), deteriorarea in continuare a calitatii creditelor in tarile cu cerere redusa, stagnarea reformelor care ar pune in pericol increderea in sustenabilitatea finantelor publice, precum si lipsa masurilor de restructurare si reabilitare a situatiei financiare a bancilor, necesara pentru ca acestea sa-si mentina accesul la finantare din piata la costuri rezonabile, se arata in documente publicate marti de ABE.
Scenariul pesimist al ABE ia in calcul pentru Romania o contractie de 1,4% in acest an, insotita de avansul somajului la 7,7% si scaderea puternica a preturilor pe piata imobiliara. Scenariul de baza prevede o crestere economica de 2,3% in acest an si o rata a somajului de 7,2%.