Alessandra Stoicescu revine din aceasta primavara la pupitrul stirilor pentru jurnalul de la ora 19 de la Antena 1.
Vedeta o va inlocui pe Andreea Berecleanu odata cu noua identitate atat la nivel vizual, cat si editorial, pe care o va avea Observatorul.
„Intr-o perioada cu schimbari majore in viata mea, pe care le-am primit cu bucuria matura a mamei si a femeii implinite din toate punctele de vedere, a venit si propunerea Antenei 1 de a prezenta Observatorul de la ora 19.00, unde timp de 16 ani am avut cele mai puternice experiente din cariera mea de jurnalist. Parca nici nu am lipsit de acolo, atat de firesc mi se pare sa prezint Observatorul. Si nu e vorba doar de prezentarea celui mai important jurnal de stiri al Antenei 1, ci de uriasa munca, de echipa din spate, unde abia astept sa pun amprenta experientei mele si de a face parte din cel mai important si mai complex proiect media al momentului„, a declarat Alessandra Stoicescu pentru Libertatea.
Alessandra Stoicescu a mai prezentat in trecut principalul jurnal al Antenei 1, dar a fost si corespondent special de la mai multe evenimente importante din intreaga lume, iar din 2010 a fost realizator la mai multe emisiuni la Antena 3.
Foto: libertatea.ro