Compania de Autostrazi a luat o noua decizie in privinta tunelurilor ce urmeaza sa fie construite pe
autostrada care leaga Lugojul de Deva. In loc de trei tuneluri, cum era prevazut initial, se vor
construi doar doua, dintre care unul va avea o lungime de 1,6 kilometri.
Consiliul Tehnic- Economic al CNADNR a luat decizia sa ca doua dintre cele trei tuneluri prevazute
initial sa fie unite, pentru ca intre ele exista o portiune de aproximativ 450 de metri considerata
dificila din punct de vedere a reliefului.
Acordul de mediu pentru construirea acestui lot de autostrada prevede ca aceste tuneluri sa fie
realizate pentru a proteja fauna din zona.
„Am dezbatut trei solutii pentru partea de tunele. Era varianta cu sapatura in debleu, o sapatura masiva. Varianta doi era realizarea unui zid de sprijin astfel incat volumul de sapatura scade cu 40%. Si varianta trei era unirea celor doua tunele printr-un alt tunel. E adevarat ca varianta 3 din punct de vedere tehnic e cea mai buna, dar din punct de vedere tehnico-economic CTE-ul va decide”, declara marti seful CNADNR, Catalin Homor, inainte de sedinta Consiliului Tehnic Economic.
Odata facuta aceasta alegere poate fi inceputa proiectarea si apoi scoaterea la licitatie a proiectului.
Citeste maii mult aici.