TIMISOARA. Dupa doua partide de verificare in Serbia, SCM Timisoara a trecut din nou granita, de data asta pentru o serie de partide in Bulgaria.
„Leii” din Banat au condus la pauza mare in partida de miercuri cu gazdele de la Beroe Stara Zagora, scor 24-23, dar si in mare parte a partidei, insa ultima sirena i-a gasit in avantaj pe bulgari, care s-au impus cu 57-53. Jocul a fost echilibrat, dar cu multe ratari, de ambele parti, iar bulgarii au avut un finis de partida mai bun.
„Am controlat meciul pe aproape toata durata sa, insa am avut un procentaj foarte scazut la aruncarile de trei puncte, 17 la suta. Pe de altă parte, ma bucura ca 90 la suta din aceste ratari au fost aruncari deschise. Mai bine sa consumam aruncarile ratate in meciurile amicale decat in cele din campionat„, a declarat antrenorul Dragan Petricevic.
A fost primul amical disputat de SCM Timisoara din totalul celor trei partide programate in aceasta saptamana in tara de la sud de Dunare. Joi, de la ora 16:30, echipa violeta va evolua, tot la Stara Zagora, impotriva gruparii BC Yambol.