TIMISOARA. „Leii din Banat” s-au intors la Oradea, acolo unde au disputat cele mai multe meciuri din actualul sezon de baschet. De aceasta data au (re)intalnit Athletic Neptun Constanta, echipa de care a dispus la pas, 81-57.
Fara capitanul Sherwood Brown, in continuare indidponibil din cauza unei accidentari, dar cu Nikola Gajic din nou in mare forma, la fel ca in ultimele partide, gruparea viola a dominat partida. A debutat in forta, 14-4, iar la prima sirena tabela arata 21-14. Singurele emotii au fost in sfertul secund, cand dobrogenii s-au apropiat la o posesie, iar apoi chiar au egalat la 30. Un time-out cerut la timp de Petricevic a adus lucrurile in normal, 38-30.
Sfertul trei a fost adjudecat categoric de banateni, care s-au desprins cu 57-40 si apoi 64-41 dupa 30 de minute. Cea mai mare diferenta a fost de 29 de puncte, 72-43. Minute bune pe final, Petricevic a dat si sansa rezervelor, iar astfel ecartul a mai scazut, fiind o diferenta mare dintre titulari si cei veniti de pe banca. S-a terminat 81-57, a zecea victorie a Timisoarei in 18 partide, iar maine banatenii intalnesc surpriza campionatului, CSO Voluntari, locul 3 in campionat.
Gajic a fost cel mai bun jucator de pe teren, adunand 19 puncte (10 doar in primul sfert), 7 recuperari si 4 pase decisive pentru o eficienta de 28. Olah a pus pe tabela si el 19 puncte, cu 8 recuperari si doua pase decisive, 23 la eficienta. Peste zece puncte a mai reusit de la violeti doar Komatina, 11, cu 5 recuperari si 4 asisturi. De la invinsi, Siler Joseph Schneider a adunat 17 puncte, 5 recuperari si 3 pase decisive.