Opinia Timisoarei

Scoli Curate: Cerem primarilor un vaccin pentru buna guvernare locala in educatie. Prima doza – bani pentru invatamant prin bugetul local pe anul 2021!

TIMISOARA. Autoritatile locale din Timis inca pun la punct bugetele pe anul 2021, iar elevii isi cer cu tarie drepturile.

CITESTE SI: Doar 5 primarii din 99, din Timis, acorda bursele scolarilor, iar aproape jumatate dintre autoritati nu aloca bani pentru Educatie. Echipa Scoli Curate cere prefectului sa impuna respectarea legii: Drepturile elevilor nu intra in carantina!

CITESTE SI: Elevi si dascali din Timisoara si din judet isi unesc fortele pentru ‘Scoli curate 2.0’. Copiii vor determina autoritatile sa respecte educatia

Tinerii care fac parte din proiectul Scoli Curate, o initiativa a Societatii Academice din Romania, au trimis deja adrese catre primariile din Timis, prin care cer edililor sa aloce banii necesari pentru bursele scolarilor cu rezultate notabile la invatatura sau pentru modernizarea unitatilor de invatamant. Asa cum prevede legea.

Daca astazi toaletele din scoli se afla in fundul curtii, asta nu se datoreaza ministrului Educatiei, ci, in primul rand, primariei. De asemenea, tot in atributia primarilor sta asigurarea resurselor igienico sanitare, prin finantarea complementara, in unitatile de invatamant preuniversitar.
Primarii (mai noi si mai vechi) ai judetului nostru, (re)investiti in functii in aceasta toamna,
trebuie sa dea dovada de responsabilitate si discernamant in raport cu unitatile de invatamant
preuniversitar din comunitatile lor, sa gireze bugete locale in acord cu principiile de buna
guvernare locala in educatie si sa nu foloseasca lipsa resurselor bugetare pentru a tranzactiona
drepturile elevilor.

Solicitarile noastre fata de primarii din judetul Timis in contextul elaborarii proiectelor de
buget local pentru anul 2021, sunt urmatoarele:

Acordarea si plata la timp a tuturor burselor scolare pentru elevii eligibili, conform criteriilor stabilite de OMECTS nr. 5576/2011. Chiar daca, la momentul actual, in bugetul de stat sunt prevazute fonduri pentru ca fiecare bursa sa fie de cel putin 100 lei/luna, nu consideram ca primarii ar trebui sa se opreasca la acest prag, ci din contra, sa il suplimenteze prin resurse proprii din bugetele locale, in special atunci cand vorbim despre bursele de ajutor social, care asigura scolarizarea copiilor proveniti din mediile sociale dezavantajate;

Introducerea in bugetele locale, prin finantarea complementara destinata unitatilor de invatamant preuniversitar, a fondurilor necesare pentru asigurarea dezinfectantilor, a mastilor, a hartiei si sapunului, precum si a altor materiale igienico-sanitare necesare pentru scoli;

Fonduri pentru investitii, reparatii capitale si renovari necesare pentru un proces educational de calitate, pentru modernizarea salilor de clasa, a laboratoarelor;

Asigurarea fondurilor necesare pentru plata serviciilor de paza si protectie in unitatile de invatamant preuniversitar, astfel incat niciun elev din Romania sa nu mai fie nevoit sa plateasca fondul pentru paza. Aceasta este una dintre atributiile pe care autoritatile publice locale le au in raport cu scolile, in conformitate cu prevederile Legii 333/2003;

Redactarea de proiecte pentru absorbtia locala de fonduri europene in vedere dotarii scolilor, a asigurarii infrastructurii necesare si a reparatiilor capitale, acolo unde este necesar, a asigurarii infrastructurii si a resurselor de invatare necesare scolarizarii elevilor cu dizabilitati si/sau cerinte educationale speciale;

Fonduri de investitii in programe de educatie comunitara si activitati extrascolare: finantarea muzeelor, bibliotecilor comunitare si a centrelor de invatare nonformala si de tineret

Investitia in educatie este o investitie necesara fiecarei comunitati – noi nu credem in reforma educationala facuta pe genunchi, nu credem ca ea poate exista in absenta unor actiuni pentru protejarea dreptului constitutional la invatatura in fiecare comunitate, de aceea solicitam primarilor din Romania un vaccin pentru buna guvernare locala in educatie. Prima doza: o finantare corespunzatoare a educatiei prin bugetul local pe anul 2021!„, transmit reprezentantii ‘Scoli Curate’.

CITESTE SI: Semnal de alarma, un sfert din primariile din Timis n-au cheltuit un leu pe invatamant. Analiza modului in care autoritatile din Timisoara si din judet investesc in scoli, prezentata in ‘Raportul alternativ privind starea educatiei din judetul Timis’

Exit mobile version